[COVID-19] Urgențele stomatologice pe perioada pandemiei de Coronavirus

COVID-19, coronavirus

#StauAcasă #AmGrijă #Dentist+Pacient #ParisDentalClinic

În situația actuală, în continuare este foarte important să #stămacasă pentru limitarea răspândirii noului virus, pentru a depăși cât de repede această problemă și pentru ca noi toți să putem reveni la normal cât mai repede. Din păcate în această perioadă, după cum bine știți, activitatea în clinicile stomatologice a fost suspendată, cu excepția unui număr limitat de centre, în care sunt tratate exclusiv urgențele. Suntem în așteptarea unor noi dispoziții din partea autorităților, așadar nu știm încă exact când vom putea relua activitatea.

Emergency dental, dentistry COVID-19, Paris Dental clinic


De aceea, credem că ar fi util să explicăm care sunt situațiile prevăzute pe lista urgențelor, emisă de către Colegiul Medicilor Stomatologi din Romania și ce anume necesită deplasare către punctele avizate pentru primirea urgențelor stomatologice.

  1. Hemoragia postextracțională – în cazul unei extracții recente la care nu s-a oprit sângerarea;
  2. Durerea postextracțională – durere intensă, care apare după 2-3 zile de la extracția unui dinte;
  3. Pericoronarita – infecție extrem de dureroasă în timpul perioadei de erupție dentară, care apare cel mai frecvent la vârsta adultă, la nivelul molarului de minte;
  4. Durerea care nu cedează nici la tratamente medicamentoase, datorată pulpitei acute sau parodontitei apicale acute – aceasta este provocată de inflamarea nervului și cauzează dureri intense, respectiv senzația de “dinte înalt” (vezi articolul Mic ghid al durerii pe perioada stării de urgență);
  5. Abcesele periosoase – reprezintă colectarea puroiului în vecinătatea dintelui cu edemațierea (umflarea) zonei respective;
  6. Fracturile de mandibulă / maxilar și luxațiile – în urma unui traumatism puternic se pot fractura oasele la nivelul feței sau se poate deplasa mandibula și este necesară repoziționarea acesteia;
  7. Traumatismele dentare cu interesarea nervului – în urma unei lovituri puternice la nivelul dinților, care se soldează cu fracturarea lor și apar dureri intense sau chiar se pierd dinți;
  8. Gingivostomatita ulceronecrotică – se caracterizează prin dureri puternice la nivelul gingiilor, însoțite de sângerări spontane.
Coronavirus Paris Dental Clinic, COVID-19 urgente stomatologice, urgente dentare Coronavirus

Din păcate, momentan, tratamentul oricărei alte afecțiuni dentare nu se încadrează în această listă. De aceea îți stăm la dispoziție telefonic sau online. Astfel putem stabili dacă te afli într-una dintre situațiile menționate mai sus și te putem îndruma în funcție de situația ta personală. Nu uita că orice deplasare de la domiciliu spre o instituție medicală poate fi un risc, motiv pentru care înainte de a pleca de acasă, te rugăm să te asiguri că vei putea fi tratat.

dr. Paul Pescaru
medic dentist
Paris Dental Clinic

– – –
#extracții dentare #extracție molar #extracție dinte #implant post-extracțional #proteze dentare #proteze scheletate #proteze Kemeny #parodontologie #parodontoză #boala parodontală #gingivită #tratament parodontoză #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic