Inlay / Onlay / Overlay

inlay / onlay / overlay, Paris Dental Clinic

Cariile dentare reprezintă una dintre cele mai frecvente probleme întâlnite în rândul pacienților. Refacerea dintelui afectat de carie se realizează de cele mai multe ori printr-o restaurare directă, o obturație dentară (plombă). Obturațiile coronare (plombele) sunt realizate în aceeași ședință cu tratarea cariei, fiind o procedură stomatologică rapidă.

Ca alternativă superioară pentru obișnuita plombă, avem restaurările indirecte, inlay / onlay / overlay, în funcție de întinderea pe care aceste lucrări o au pe suprafața dintelui afectat. Lucrările inlay / onlay / overlay, sunt indicate în special în situația în care pereții dintelui rămân foarte subțiri și prezintă un risc mare de fractură pe viitor. Aceste restaurări indirecte se realizează în două ședințe, prin colaborarea medicului dentist cu tehnicianul dentar.

Inlay-ul este folosit pentru a suplini 1-2 pereți ai unui dinte.

Onlay-ul acoperă o suprafață mai mare a dintelui; se folosește când distrucția coronară este mai avansată. Rezistența crescută face ca acesta să fie ultima soluție, înainte de acoperirea cu o coroană dentară.

Overlay-ul este folosit la reconstrucția morfologiei feței ocluzale (fața dintelui pe care se face masticația).

Indicațiile acestor restaurari indirecte sunt:
– cavități proximale cu acces greu pentru obturațiile de compozit, cu punct de contact greu de realizat
– distrugere mare a suprafeței dintelui (peste 50 %)
– înlocuirea unor obturații vechi, inestetice pentru a obține funcționalitate și un aspect mai natural
– refacerea conturului dintelui natural.

Avantaje lucrări stomatologice inlay / onlay / overlay:
– Reprezintă o alternativă mai bună pentru obturații, prin refacerea perfectă a formei anatomice a dintelui, aspect estetic deosebit, adaptare marginală bună cu protecția papilei interdentare, rezistență la uzură, stabilitate coloristică.
– Inlay / onlay / overlay reprezintă cea mai bună variantă în cazul dinților supuși unui grad mare de distrucție, care necesită o reconstrucție partială.

Materialele din care sunt realizate pot să difere în funcție de situație sau de opțiunea fiecărui pacient. În clinica stomatologică Paris Dental Clinic realizăm aceste lucrări din materiale compozite sau din ceramică. Ambele variante sunt estetice și copiază culoarea dintilor naturali.

dr. Anastasia Platon
medic dentist, specialist protetică dentară
Paris Dental Clinic

– – –
#inlay / onlay / overlay #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic