Deseori ne confruntăm cu pacienți cu situații complexe, cu un indice carios avansat, cu dinți care prezintă distrucții coronare majore, cu obturații (plombe) extinse și pereți restanți prea subțiri pentru a rezista forțelor masticatorii.
De cele mai multe ori, pentru aceste situații, medicii noștri recomandă opțiunea de coroană dentară sau coroană parțială. Pentru ca acest plan de tratament să poată fi pus în aplicare, dinții pacienților sunt evaluați din toate punctele de vedere și trecuți prin toate etapele planului de tratament. Structura dentară restantă trebuie sa îndeplinească anumite criterii pentru a preveni fractura coroanei sau a rădăcinii.
Etapa cea mai minuțioasă din planul de tratament este îndepărtarea procesului carios, finisarea marginilor structurii dentare restante și stabilirea posibilității de restaurare a structurii dentare restante. Pentru a avea o restaurare coronară pe termen lung fără ca structura dentară restantă să fie susceptibilă la fractură, este necesar ca aceasta să aibă pereți restanți de o anumită grosime care oferă un efect de împrejmuire.
Acest efect de împrejmuire este regăsit în literatura de specialitate ca “efectul ferulle” și se referă la necesitatea de a avea minim 2 mm de structură dentară solidă lăsată deasupra osului (os alveolar) atât în lățime cât și în înălțime.
Când toată structura dentară a fost pierdută până la nivelul osului sau sub nivelul acestuia, fie din cauza procesului carios sau a fracturii, dintele nu mai poate fi restaurat în mod satisfăcător fără o manoperă suplimentară.
Chiar dacă se va plasa un dispozitiv intraradicular, dintele tot rămâne susceptibil la fractură, fără această minimă grosime si înălțime. Manoperele suplimentare pentru a obține grosimea minimă necesară a pereților dentari sunt fie elongările coronare, fie extruziile ortodontice. Elongarea coronară implică ajutorul medicului chirurg sau parodontolog și reprezintă o manoperă chirurgicală, în care medicul realizează cu ajutorul anesteziei și fără durere obținerea celor câțiva milimetri de dinte deasupra osului prin îndepărtarea calculată a gingiei și a osului alveolar dimprejurul dintelui. Abia după ce acești milimetri se obțin, se poate trece la următorul pas și anume reconstrucția pereților cu materiale compozite (reconstrucție preendodontică).
Extruzia ortodontică implică ajutorul medicului ortodont care prin anumite mijloace speciale sub forma unor bracketsi sau dispozitive intraradiculare, vor tracționa controlat din alveolă dintele restant până ce se obțin 2 mm deasupra nivelului osului. La fel ca și în procesul anterior, odată ce acești milimetri se obțin, atunci se poate trece la următorul pas și anume reconstrucția pereților cu materiale compozite (reconstrucție preendodontică).
https://www.high-endrolex.com/42
Necesitatea acestei reconstrucții survine atât din punct de vedere al restaurării dintelui dar și pentru eficiența tratamentului de canal. Menționăm tratamentul de canal, deoarece majoritatea dinților care necesită aceste reconstrucții au nevoie de un tratament de canal, procesul carios distrugând țesutul dentar până la camera pulpară. Iriganții folosiți în tratamentele endodontice au și mai mare efect dacă stau cât mai mult în contact cu camera pulpară și canalele radiculare iar pentru aceasta este nevoie ca toți pereții dintelui să fie construiți dinaintea începerii tratamentului de canal.
Reconstrucția preendodontică/preprotetică nu constituie o necesitate, ci reprezintă un deziderat de la care plecăm pentru a construi un plan de tratament predictibil și de durată pentru pacienții noștri.
Dr. Mădălina Pintea
medic dentist
specialist endodonție
