Prevenirea cariilor cu ajutorul sigilărilor dentare la Paris Dental Clinic

sigilare dentara Cluj

Atât timp cât există prevenția dentară, există dinți sănătoși care nu se supun cariilor la fel de mult. Așa caracterizăm sigilarea dentară la copii, un scut protector împotriva cariilor, o procedură neinvazivă. Este un concept progresist și simplu din punct de vedere al tratamentelor stomatologice.

Majoritatea cariilor apărute în copilărie pot fi prevenite cu o combinație de fluor care protejează suprafețele netede ale dinților cu neregularități, numite șanțuri și fisuri. Acest material îi protejează pe cei mici, mai exact acoperă zonele vulnerabile, adesea mai înguste.

Cariile au trecut de la a fi o boală omniprezentă la una care afectează jumătate dintre copiii din școala primară, iar două treimi dintre cei care au vârsta de 15 ani.

sigilare dentara Cluj - stomatologie pediatrica

Studiile au arătat o diferență între copii din partea urbană față de cei din partea rurală. Diferența era prin faptul că 80% dintre copiii de la sat nu intrau într-un cabinet stomatologic de nevoie, ci mai degrabă de urgență. Iar la oraș s-a sesizat o rată de 40% care mergeau la consult mai des și fără a fi ceva urgent.

Cum se desfășoară întreaga procedură?

Pentru sigilarea dentară, dintele se igienizează în mod corespunzător după care se pregătește pentru sigilare.

• Primul pas este curățarea suprafeței – se realizează un periaj dentar profesional, urmat de uscarea dintelui.
• Al doilea pas este aplicarea sigilantului – medicul dentist aplică pe toată suprafața dintelui sigilant pentru a putea pătrunde în șanțuri, apoi fotopolimerizează zona.
• Iar un ultim pas este evaluarea situației – medicul dentist la finalul manoperei verifică să nu afecteze sigilantul mușcătura.

De ce încurajăm părinții să vină cu cei mici la control/sigilare?

Majoritatea copiilor cu carii netratate suferă dureri și infecții, plus dificultăți în a mânca sau a vorbi. Pe lângă problemele apărute ale danturii în timp, mai este dificultatea de a socializa, somnul și învățarea, iar toate acestea în timp afectează performanța școlară. În SUA, 2012, peste 4 milioane de copii nu au primit îngrijiri dentare pentru că familiile lor nu și-au putut permite.

Cu toate acestea în zilele noastre sigilarea dentară reprezintă o treime din costul unei obturații (plombe), astfel încât utilizarea lor poate economisi cheltuielile pacienților și familiilor. Tot acest complex este un serviciu de prevenție prin beneficiile lui de durată.

Recomandăm efectuarea lor acolo unde este cazul, pe suprafața molarilor și premolarilor, pe dinții temporari, tineri și pe suprafețele palatinale ale incisivilor superiori deoarece nu afectează dintele, iar șansele de a apărea complicații sunt inexistente. Sigilarea dentară ajută dinții celor mici la menținerea unor suprafețe dentare intacte și rezistente.

Andreea Rotărița
Paris Dental Clinic

sigilare dentara Cluj

ParisDentalClinic > prima vizită la stomatolog > clina ta preferată > zâmbet larg > medici profesioniști > prevenție carii dentare > proteze dentare > protetică dentară > detartraj cu ultrasunete > profilaxie dentară > aparate dentare > aparate ortodontice > ortodonție > albire dentară cu laser > fațete dentare > fațete ceramice eMax > estetică dentară > implanturi dentare Cluj > implantologie Cluj > obturații > plombe > tratament carie dentară > inlay / onlay / overlay / încrustații dentare > stomatologie Cluj > cabinet stomatologic Paris Dental Clinic > clinică stomatologică Paris Dental Clinic

LINK-URI UTILE PARTENERI

Dental Marketing – promovare stomatologie / marketing medicină dentară

Derma Marketing – promovare medicală / marketing dermatologie, chirurgie plastică & înfrumusețare

Dental Education – cursuri de marketing & promovare pentru stomatologie / medicină dentară

Verdemag – magazin online produse naturieste

Avantaje și dezavantaje ale implantului dentar

specialisti implanturi dentare Cluj

Implantul dentar reprezintă standardul de aur pentru înlocuirea golurilor dentare de pe arcadă. Nu este singura variantă de care stomatologia are parte, pe lângă acest sistem întâlnim și punțile protetice. Astăzi discutăm despre prima variantă, aceea de implanturi dentare, care au o rezistență pe termen lung.

specialisti implanturi dentare Cluj

Etapele tratamentului cu implant dentar

Toate tratamentele încep cu o consultație primară la un medic stomatolog generalist. Așa se întâmplă și în cazul implantului dentar. Prima vizită include un plan de tratament unde îți sunt distribuite detaliile procedurilor și costurile fiecărei manopere.

Ca procedura să fie realizată în siguranță, pentru implantul dentar va fi nevoie de câteva investigații făcute de către medicul specialist chirurg. Pacientul este rugat să facă câteva analize plus CT-uri ale spațiului edentat ca medicul specialist să poată vedea posibilitățile ulterioare de protezare.

implanturi dentare cluj - implantologie - cat costa un implant

Ce avantaje are un implant dentar?

Primul și cel mai important avantaj al implantului este că acesta păstrează dinții învecinați integrii de la șlefuire. În comparație cu punțile dentare care se sprijină pe dinții de lângă, inserarea implantului se face pur și simplu în locul unui dinte lipsă. Însă, și punțile dentare au avantajele lor.

Studiile arată că au o rată de viață de zeci de ani, asta bineînțeles dacă sunt îngrijite corespunzător, într-o măsură corectă.

Sunt singura variantă de protezare fixă în cazul absenței măselelor și contribuie la stabilirea protezelor totale.

Se igienizează mai ușor decât dinții integrați într-o punte dentară, iar șansele ca organismul să respingă implantul sunt extrem de rare.

Ce “dezavantaje” are un implant?

Costul este ușor mai ridicat decât în cazul punților dentare, iar durata de timp până va fi aplicată lucrarea finală poate sa fie mai lung.

Este bine de știut că o perioadă de câteva zile vor exista dureri suportabile, gingiile vor fi sensibile, iar obrazul poate suferi oarecare umflături. Însă vorbim despre dureri mai mici decât în cazul unei extracții dentare, deoarece în aceste cazuri avem o lipsă de substanță mai mare și închiderea plăgii chirurgicale nu poate fi completă de multe ori.

Nu este recomandat un implant dacă ai: o igienă deficitară, diabet necontrolat, tumori sau parodontite agresive. Pacienților cu tratament pentru osteoporoză sau chiar fumătorilor înrăiți.

Igienizarea și grija orală este factorul care influențează în mod decisiv durata de viață a implantului dentar.

După cum puteți observa durata implantului este încadrat în ambele categorii, avantaje și dezavantaje, fapt pentru care rămâne doar în obiceiul și interesul pacientului față de implant și dantură.

De ce să optezi pentru un implant dentar?

Studiile arată cum că printre diversele materiale dentare un implant este un exemplu reușit al sistemului și tehnologiei apărute.
Aceste sisteme răspund foarte bine acestei cereri ce includ cel puțin compatibilitatea mecanică și morfologică cu țesuturile vitale din jur.

Scopul stomatologiei moderne este de a restabili funcția normală dentară a pacientul, masticația, vorbirea, sănătatea orală și estetică indiferent de atrofie, boală sau leziune a sistemului dentar.

implanturi dentare cluj - implantologie - cat costa un implant

Ce este de fapt un implant?

Implanturile dentare sunt considerate ca o rădăcină artificială a dintelui, fiind ancore metalice biocompatibile poziționate chirurgical în os pentru a susține o coroană artificială unde lipsesc dinții naturali. Implanturile sunt cele mai apropiate ca formă și dimensiune de rădăcina naturală a dintelui, este bine de amintit faptul că acomodarea și vindecarea lui variază de obicei între trei și șase luni. Osul creşte în jurul implantului creând un suport structural puternic. Materialul de titan este cel mai folosit și deseori utilizat în chirurgia maxilo-facială, orală, neuro și cardiovasculară.

Venind în ajutor cu răspunsul la acest scop final, acela de a avea o dantură corectă, clinica noastră susține implanturile dentare ca fiind o opțiune ideală pentru persoanele cu o sănătate orală și generală bună, care au pierdut unul sau mai mulți dinți, fie din cauza unei leziuni carioase sau traumatic.

Vă suntem alături indiferent de alegerile pe care doriți să le faceți, deoarece fiecare pacient simte ce anume i se potrivește mai bine. Noi azi am venit cu câteva informații despre procedura de implant, pentru a vă deschide și această cale, a restabilirii în cazul unor spații edentate.

de Andreea Rotărița
Paris Dental Clinic

implanturi dentare cluj - implantologie - cat costa un implant

ParisDentalClinic > prima vizită la stomatolog > clina ta preferată > zâmbet larg > medici profesioniști > prevenție carii dentare > proteze dentare > protetică dentară > detartraj cu ultrasunete > profilaxie dentară > aparate dentare > aparate ortodontice > ortodonție > albire dentară cu laser > fațete dentare > fațete ceramice eMax > estetică dentară > implanturi dentare Cluj > implantologie Cluj > obturații > plombe > tratament carie dentară > inlay / onlay / overlay / încrustații dentare > stomatologie Cluj > cabinet stomatologic Paris Dental Clinic > clinică stomatologică Paris Dental Clinic

LINK-URI UTILE PARTENERI

Dental Marketing – promovare stomatologie / marketing medicină dentară

Derma Marketing – promovare medicală / marketing dermatologie, chirurgie plastică & înfrumusețare

Dental Education – cursuri de marketing & promovare pentru stomatologie / medicină dentară

Verdemag – magazin online produse naturieste

Despre laserul Epic X și tratamentele stomatologice cu laser la Paris Dental Clinic

laser Epic X Biolase

Stomatologie cu LASER la Paris Dental Clinic. Epic X de la Biolase, un laser ultraperformant.

Clinica noastră este dedicată rezolvării problemelor tale stomatologice, dar și îmbunătățirii zâmbetului tău. Pe lângă asta ne dorim să fim cât mai pe înțelesul pacienților informativ, atât ce ține de tratamentele oferite, cât și echipamentele de care ne ajutăm.

Laserul Epic X Biolase este un dispozitiv eficient și apreciat în toate ramurile stomatologiei, inclusiv parodontologie, endodonție, pedodonție, protetică dentară, implantologie și intervenții chirurgicale (chirurgie orală). Laserele cu diodă au câteva avantaje simple, dar extrem de benefice ariei stomatologice. Oferă foarte multe beneficii într-un singur instrument.

Tehnologia este într-o continuă evoluție, laserul Epic X este unul dintre aparatele moderne pe care le veți întâlni la noi.

În primul rând are capabilități chirurgicale rapide, numeroase proceduri de igienă, plus moduri pentru terapia durerii și tratamentul rapid dedicat albirii dentare. Epic X este în câteva cuvinte un instrument extrem de flexibil și productiv.

Laserul ne oferă versatilitate prin procedurile pe care le realizăm cu un singur instrument, iar noi transmitem mai departe siguranță și confort. De asemenea, cu laserul Epic X de la Biolase reducem disconfortul, reducem durata procedurii cât și timpul de vindecare. În cele din urmă ne este foarte benefic pentru biostimulare, cunoscută și sub numele de terapia cu laser, dovedit a fi de ajutor în reducerea disconfortului post operator.

Laserul este un ajutor în cabinetul nostru pentru multe tratamente, însă le vom aminti aici pe cele mai întâlnite.

− Sterilizarea pungilor parodontale și tratarea afecțiunilor parodontale
− Terapia durerii
− Albire dentară
− Ablații
− Reducerea sângerării în timpul intervențiilor complexe, de exemplu a celor de implant dentar
− Biostimulare.

Tratamente rezolvate cu ajutorul laserului Epic X la Paris Dental Clinic

Creăm zâmbete impecabile și rapide folosindu-l deseori în cazul tratamentelor de albire dentară. Procedura de albire a dinților în cabinet cu laser este o metodă rapidă de a obține o albire într-o singură ședință, fără durere sau disconfort, atât în timpul procedurii, cât și după. Metoda albirii este minim invazivă prin aplicarea tuturor mijloacelor tehnologice care fac posibilă reducerea timpul de contact al gelului de albire cu suprafața dintelui pentru a obține un rezultat satisfăcător.

Pe lângă albirea dentară realizată într-o ședință, maxim 40 de minute, foarte benefic ne este și în cazul tratamentelor parodontale. Eliminarea plăcii bacteriene și a tartrului, decontaminare, chiuretaj și biostimulare.

Frica de stomatolog

Studiile au arătat în timp cum că frica de procedura tratamentului stomatologic în sine a avut un impact negativ asupra sănătății dentare. Cu toții cunoaștem sentimentul fricii de cabinetul stomatologic sau chiar persoane care refuză controlul stomatologic din această cauză. Acum, la Paris Dental Clinic încercăm pe cât posibil să ameliorăm durerile ușoare cu EpicX.

Pe lângă multiplele întrebuințări, laserul poate fi folosit și ca biostimulator. Are un efect de grăbire a vindecării, de ameliorare a durerii, de stimulare a producției de colagen și efect anti-inflamator general.

Cu ajutorul laserului sângerările sunt reduse. Intervențiile stomatologice ce implică și tăierea țesuturilor moi pentru anumite proceduri sunt acum ușor de realizat și fără complicații sau durere.

Studiile arată că, laserele au primit un rol principal în cabinetele stomatologice, mai ales atunci când a fost vorba despre practicarea chirurgiei maxilo-faciale. Au devenit instrumente standard pentru precizia și durerile minime acordate.

Beneficiile utilizării laserului EpicX de la Biolase pentru tratamentele tale:

− Minim invaziv
− Elimină durerea
− Versatil: folosit pentru diverse afecțiuni
− Reduce timpul tratamentelor: vezi cazul albirii dentare.

Ne bucurăm să împărtășim aceste informații cu voi pentru a vă simți mai aproape de noi și informativ, deoarece în ciuda inovațiilor tehnologice în stomatologie pacienții continuă să se simtă anxioși și cu o oarecare frică. Considerăm comunicarea și detalierea anumitor proceduri cheia unei bune și reușite colaborări între medic și pacient.

de Andreea Rotărița
Paris Dental Clinic

ParisDentalClinic > prima vizită la stomatolog > clina ta preferată > zâmbet larg > medici profesioniști > prevenție carii dentare > proteze dentare > protetică dentară > detartraj cu ultrasunete > profilaxie dentară > aparate dentare > aparate ortodontice > ortodonție > albire dentară cu laser > fațete dentare > fațete ceramice eMax > estetică dentară > implanturi dentare Cluj > implantologie Cluj > obturații > plombe > tratament carie dentară > inlay / onlay / overlay / încrustații dentare > stomatologie Cluj > cabinet stomatologic Paris Dental Clinic > clinică stomatologică Paris Dental Clinic

LINK-URI UTILE PARTENERI

Dental Marketing – promovare stomatologie / marketing medicină dentară

Derma Marketing – promovare medicală / marketing dermatologie, chirurgie plastică & înfrumusețare

Dental Education – cursuri de marketing & promovare pentru stomatologie / medicină dentară

Verdemag – magazin online produse naturieste

Ce sunt cariile proximele și de ce radiografiile sunt importante la Paris Dental Clinic?

tratament carii dentare Cluj

Cariile proximale și radiografiile dentare sunt astăzi informațiile ce vor influența pozitiv zâmbetul tău.

Atunci când vorbim despre caria proximală inițial o asociem cu o carie mică. Din păcate este vorba despre o leziune carioasă ce se dezvoltă între suprafețele proximale de contact a doi dinți adiacenți. Cariile între dinți afectează cel mai adesea dinții laterali. Cariile proximale se dezvoltă chiar între dinți și afectează rapid și intens unul sau doi dinți.

De ce radiografiile dentare au un rol fundamental în practica stomatologică?

Radiografiile dentare sunt necesare medicului dentist deoarece oferă detalii ce nu pot fi altfel obținute. În cazul de față datorită dificultăților de detectare cu ochiul liber a leziunilor carioase proximale, examenul clinic trebuie completat cu o radiografie sau chiar mai multe, asta în funcție de tratamentul de care ai nevoie sau pe care îl urmezi. Cu ajutorul acestei tehnologii medicul tău stomatolog poate diagnostica cariile proximale, dar și alte afecțiuni. Mai multe studii au arătat că între 25% și 42% din leziunile carioase rămân nedetectate prin examenul clinic efectuat fără un examen radiografic. De aceea clinica noastră se asigură că etapele sunt complete și corecte pentru un tratament cât mai reușit.

tratament carii dentare Cluj
carii proximale

De ce punem accent pe examinarea radiologică?

Leziunile cariilor dentare se răspândesc într-o măsură destul de ridicată, ele sunt concentrate în grupuri cu risc ridicat și afectează adesea suprafețele interdentare (proximale) ale dinților.

Pentru început este importantă detectarea cariilor și conștientizarea opțiunilor de tratament disponibil. Stadiile precoce ale leziunilor detectate cu o radiografie pot primi tratamente non-, micro- sau invazive, în timp ce leziunile detectate vizual sunt adesea avansate și necesită în mare parte tratamente mai invazive.

Ce facem pentru a nu ajunge într-o stare avansată?

Clinica noastră, Paris Dental Clinic în cele mai multe cazuri la 6 luni de la tratament îți asigură o programare la un consult de rutină, pentru a vedea dacă zâmbetul tău a suferit modificări. Controlul periodic implică și efectuarea radiografiilor de către pacient, panoramice sau retroalveolare, în funcție de tratamentele anterioare. Medicul are dorința și obligația totodată să observe cât mai bine care este situația și stadiul sistemului tău dentar. Acest control periodic te poate ajuta ca sănătatea ta orală să fie una corectă.

Detectarea cariilor proximale, dar și a celorlalte probleme posibile la timp poate salva viața dinților. Acest lucru este posibil de multe ori doar cu evaluarea cazului din ambele unghiuri, fizic și al radiografiilor. Un rol esențial le au și atunci când vorbim despre consultația primară sau de specialitate, cum este în cazul ortodonției.

tratament carii dentare Cluj

Ce poți face ca pacient înainte de a ajunge la stomatolog?

Mare grijă la igiena orală de zi cu zi. Treci prin toate etapele de igienizare cât mai amănunțit atât dimineața, cât și seara.

Nu amâna rezolvarea problemelor dentare. Fă-ți cât mai curând o programare pentru un diagnostic corect și un plan de tratament care îți poate schimba sănătatea chiar și psihic, nu doar cea dentară.

de Andreea Rotărița

ParisDentalClinic > prima vizită la stomatolog > clina ta preferată > zâmbet larg > medici profesioniști > prevenție carii dentare > proteze dentare > protetică dentară > detartraj cu ultrasunete > profilaxie dentară > aparate dentare > aparate ortodontice > ortodonție > albire dentară cu laser > fațete dentare > fațete ceramice eMax > estetică dentară > implanturi dentare Cluj > implantologie Cluj > obturații > plombe > tratament carie dentară > inlay / onlay / overlay / încrustații dentare > stomatologie Cluj > cabinet stomatologic Paris Dental Clinic > clinică stomatologică Paris Dental Clinic

LINK-URI UTILE PARTENERI

Dental Marketing – promovare stomatologie / marketing medicină dentară

Derma Marketing – promovare medicală / marketing dermatologie, chirurgie plastică & înfrumusețare

Dental Education – cursuri de marketing & promovare pentru stomatologie / medicină dentară

Verdemag – magazin online produse naturieste

Despre aparatele dentare Damon, de la Paris Dental Clinic

apatrate dentare Cluj - ortodontie Cluj

Progresele remarcabile care se fac în permanență în cadrul ortodonției, disciplina de specialitate care se ocupă preponderent cu armonizarea poziției dinților și corectarea mușcăturii sunt subiectul de studiu al medicului nostru specialist ortodont.

aparate dentare Damon Cluj

Cu ajutorul acestuia și a aparatului ortodontic Damon poți obține un zâmbet sănătos și frumos, acum într-un mod mult mai confortabil. Printre principalele atuuri care recomandă aparatul Damon sunt faptul că favorizează relizarea unei igiene dentare mai facile pentru pacient și reduce durata tratamentului.

Studiile clinice arată că, datorită sistemului Damon în multiplele cazuri tratate, numărul de vizite la medicul ortodont este redus considerabil.

Ce este aparatul dentar Damon?

Aparatul dentar Damon este un sistem ultra-performant de brackeți autoligaturanți, deoarece spre deosebire de brackeții tradiționali, care folosesc ligaturi metalice sau elastice pentru prinderea arcului, Damon are un sistem special de retenție ce permite o mișcare mai rapidă și confortabilă a dinților, fără presiune excesivă. De asemenea folosește arcuri ortodontice speciale cu memorie, care dictează o deplasare a dinților cu forțe mai blânde, însă cu o eficiență sporită, ceea ce duce în majoritatea cazurilor la scurtarea duratei tratamentului.

apatrate dentare Cluj - ortodontie Cluj

O sumarizare a avantajelor aparatului ortodontic Damon cuprinde:

  • Aspectul plăcut – sistemul prezintă o estetică îmbunătățită a brackeților și există în două variante: cu brackeți metalici și cu brackeți ceramici, Damon Clear, opțiunea aceasta este mai puțin vizibilă și le permite pacienților de toate vârstele să se simtă mai încrezători cu zâmbetul lor în timpul tratamentului.
  • Tratament mai rapid – un alt lucru de menționat este timpul mai redus de tratament. Studii comparative au arătat o reduce
  • Mai puține vizite la medicul ortodont – în comparație cu aparatele ortodontice convenționale, Damon permite mai puține ședințe de activare în fazele inițiale ale tratamentului, activările se realizează la un interval de 2 luni.
  • Mai mult confort – sistemul Damon reduce fricțiunea dintre părțile moi și părțile componente ale aparatului ortodontic. De asemenea favorizează o igienă orală mai ușor de întreținut prin eliminarea ligaturilor elastice și printr-o dimensiune mai redusă a brackeților.
  • Contribuie la menținerea sănătății dentare. Prin forțele ortodontice blânde pe care le exercită la nivel dentar, sistemul Damon este eficient și menține sănătatea radăcinilor, împiedicând retracția gingivală și rezorbția radiculară.
aparate dentare Damon Cluj

Etapele tratamentului ortodontic:

  • Consultația de specialitate realizată în clinica stomatologică de către medicul ortodont.
  • Planul de tratament adaptat nevoilor personale elaborat în urma unei analize amănunțite ale documentației aferente fiecărui pacient, care cuprinde radiografii, fotografii, CT, model de studiu (dosar ortodontic).
  • Aplicarea aparatului dentar.
  • Ședințele pentru ajustarea brackeților.
  • Contenție.

Sistemul Damon ne ajută să obținem rezultate finale excelente, un zâmbet cuprinzător și estetic, un profil facial îmbunătățit și o mușcătură (ocluzie) echilibrată și funcțională.

https://www.high-endrolex.com/43

Întregul colectiv al clinicii noastre susține prevenția, procedurile avansate și tratamentele personalizate, ca tu să ai cele mai bune rezultate împreună cu o experiență plăcută și confortabilă.

Dr. Roxana Cighi
medic specialist ortodonție

ParisDentalClinic > prima vizită la stomatolog > clina ta preferată > zâmbet larg > medici profesioniști > prevenție carii dentare > proteze dentare > protetică dentară > detartraj cu ultrasunete > profilaxie dentară > aparate dentare > aparate ortodontice > ortodonție > albire dentară cu laser > fațete dentare > fațete ceramice eMax > estetică dentară > implanturi dentare Cluj > implantologie Cluj > obturații > plombe > tratament carie dentară > inlay / onlay / overlay / încrustații dentare > stomatologie Cluj > cabinet stomatologic Paris Dental Clinic > clinică stomatologică Paris Dental Clinic

LINK-URI UTILE PARTENERI

Dental Marketing – promovare stomatologie / marketing medicină dentară

Derma Marketing – promovare medicală / marketing dermatologie, chirurgie plastică & înfrumusețare

Dental Education – cursuri de marketing & promovare pentru stomatologie / medicină dentară

Verdemag – magazin online produse naturieste

Albirea dinților cu laser, la clinica stomatologică Paris Dental Clinic

albire dentara profesionala cu laser EpicX de la Biolase

Cui îi place un zâmbet strălucitor și alb? Ție, așa-i? Albirea dentară este următorul răspuns și proces prin care dinții tăi își recapătă culoarea albă, acel alb imaculat cu care greu treci neobservat!

Albirea dentară profesională se realizează în cabinet cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră, precum se întâmplă la noi cu laserul diodă EpicX de la Biolase. În comparație cu procedurile clasice, albirea cu laser se efectuează în doar 4o de minute, efectul dinților albi fiind obținut doar cu o singură ședință. Cercetările arată că laserele dentare Epic sunt capabile să schimbe cu câteva nuanțe zâmbetele, bineînțeles acest aspect variază în funcție de pacient.

albire dentara profesionala cu laser EpicX de la Biolase

De asemenea, există și opțiunea albirii dentare cu gutiere, procedură realizată acasă de către pacient și ghidată de către medicul stomatolog, însă, astăzi îți voi vorbi despre albirea cu laser de care cu siguranță ai auzit în ultima perioadă.

Din punct de vedere genetic, al vârstei sau chiar al alimentelor consumate, (cafea, vin roșu,sfeclă roșie, etc), dinții tăi pot suferi o oarecare modificare ducând spre îngălbenirea lor. Îți recomand să îți faci o programare pentru o consultație în vederea necesității unei astfel de proceduri.

Primul și cel mai important pas este consultația și discuția primară cu medicul stomatolog.Te sfătuiesc să nu sari peste această etapă, mai ales dacă ideea ți-a aparținut în totalitate și tratamentul nu ți-a fost recomandat de către un medic.

albire dentara profesionala cu laser EpicX de la Biolase

Etapele albirii profesionale cu laserul EpicX de la Biolase

• Discuția cu medicul stomatolog și stabilirea surâsului, astfel încât albirea să fie făcută cât mai personalizată pentru fiecare pacient în parte.

• Prima etapă este periajul profesional care are rolul de a elimina placa bacteriană și a pregăti suprafața dentară pentru aplicarea gelului de albire.

• Aplicarea gelului de protecție gingivală. Cu ajutorul acestui gel gingiile tale vor fi protejate de contactul cu gelul de albire, care poate leza țesutul gingival în timpul procedurii.

• Aplicarea gelului de albire pe dinți.

• Activarea gelului în baza unui protocol bine stabilit, acționând cu sistemul laserului EpicX.

• Îndepărtăm gelul de pe dinți și mai apoi protecția gingiilor.

• La final aplicarea gelului desensibilizant.

albire dentara profesionala cu laser EpicX de la Biolase

Această metodă este una din cele mai moderne proceduri, îți oferă ție ca pacient posibilitatea de a te bucura de efectele tratamentului timp îndelungat.

Dacă vorbim despre beneficii ne îndreptăm atenția către:

• Procedură modernă și eficientă

• Dinți albi în aproximativ 40 de minute

• Acționează blând și totodată rapid

• Efect de lungă durată

• Este o procedură fără durere

• Elimină petele și colorațiile

Ce trebuie să știi după efectuarea tratamentului?

Un prim lucru de care trebuie să ții cont este alimentația.
Știu cât de greu este să te reții de la un aliment anume sau chiar de la o băutură favorită, mai ales care îți este prezentă zilnic în programul de masă. Însă, din păcate, alimentele și băuturile colorate, (cafea, vin roșu, oțet balsamic, suc de fructe de pădure, vișine, etc) sunt de evitat în perioada de după ședința de albire timp de cel puțin două săptămâni, timp în care culoarea dinților se uniformizează.

Cu cât ai o alimentație săracă în coloranți, cu atât nuanța albă a dinților se va păstra mai bine pe termen lung. Albirea are o durată în funcție de grija pe care o dedici alimentației, iar cea mai importantă perioadă este prima și a doua zi după. Următorul lucru pe care trebuie să-l reții este că se poate ca dinții tăi să aibă o sensibilitate mai ridicată aproximativ 48 de ore, fapt pentru care este recomandat să eviți mâncărurile prea calde sau prea reci.

Un ultim fapt este acela că vei arăta excepțional tu și noul zâmbet timp de 12-48 de luni.

Acum că am ajuns la final, împreună cu aceste informații eu cred că îți va fi dificil să spui “nu” unui astfel de tratament estetic. Cuvintele ce caracterizează albirea cu laser din punctul nostru de vedere sunt: uimitor, sigur și luminos, exact cum vei arăta tu imediat după albirea dentară, sigur pe tine și strălucitor datorită noului zâmbet!

Andreea Rotărița
Paris Dental Clinic

ParisDentalClinic > prima vizită la stomatolog > clina ta preferată > zâmbet larg > medici profesioniști > prevenție carii dentare > proteze dentare > protetică dentară > detartraj cu ultrasunete > profilaxie dentară > aparate dentare > aparate ortodontice > ortodonție > albire dentară cu laser > fațete dentare > fațete ceramice eMax > estetică dentară > implanturi dentare Cluj > implantologie Cluj > obturații > plombe > tratament carie dentară > inlay / onlay / overlay / încrustații dentare > stomatologie Cluj > cabinet stomatologic Paris Dental Clinic > clinică stomatologică Paris Dental Clinic

albire dentara profesionala cu laser EpicX de la Biolase

LINK-URI UTILE PARTENERI

Dental Marketing – promovare stomatologie / marketing medicină dentară

Derma Marketing – promovare medicală / marketing dermatologie, chirurgie plastică & înfrumusețare

Dental Education – cursuri de marketing & promovare pentru stomatologie / medicină dentară

Verdemag – magazin online produse naturieste

Primele vizite la stomatolog

stomatologie Cluj

De mici avem atracția de a cunoaște cât mai multe locuri, lucruri și obiecte, iar atunci când vine vorba despre medici, spitale și clinici, simțurile noastre sunt oarecum accentuate spre nesiguranță.

tratamente stomatologice Cluj - dentist Cluj

Povestim astăzi despre cum putem să facem ca experiențele noi, și mai ales cele care țin de stomatologie, să fie ușoare și plăcute. Ideea acestui subiect vine cu evoluția medicilor stomatologi, dar și cu poveștile noilor pacienți în prima lor experiență la dentist. Un exemplu foarte bun a fost atunci când o familie cu un singur copil ne-a trecut pragul. Emoțiile lor se citeau de la depărtare, mai ales transmise copilului. Medicul nostru a încercat să remedieze această tensiune în urma unei discuții cu copilașul, prin care-i prezenta cabinetul, atmosfera încăperii și obiectele ce-i înconjurau. Ceea ce noi credem că este remarcabil, în astfel de situații, și de-o parte și de alta este răbdarea, profesionalismul, grija față de pacient, dar și empatia.

Ce valoare are prima vizită la stomatolog?

Deși este greu de crezut, prima potecă spre stomatologie, nu doar că-ți dictează următorii pași, ci și mai mult, îți lasă acea amprentă ce te va urma pe parcursul întregii vieți. De aceea trebuie să punctăm foarte bine aici nevoia de a experimenta și de a cunoaște noile metode de lucru în stomatologie, care te va face pe tine ca pacient să te simți în siguranță, iar pe noi ca medici, asistenți, responsabili. Diferite studii arată cum medicul stomatolog este specialistul care are puterea de a urmării nu numai starea cavității bucale din frageda copilărie, dar și dinamica stării de sănătate a pacientului până la adânci bătrânețe. Tot aici observăm un lucru esențial pentru părinți, în special, dar și pentru fiecare dintre noi. Acela că, primul contact al pacientului copil va lăsa asupra lui o imagine pentru toată viața, care va provoca fie un sentiment plăcut, fie unul neplăcut. Prima impresie si prima conversație între pacient si stomatolog poate avea un impact semnificativ, iar aici ne întoarcem în cabinetele noastre, unde noi vă așteptăm cu tot dragul să ne cunoaștem și să vă ajutăm să depășiți orice nesiguranță prin dovedirea faptului că stomatologia a evoluat și poate fi o experiență plăcută.

tratamente stomatologice Cluj - dentist Cluj

Factorii de care țin cont părinții când aleg să facă sau nu o programare la stomatolog sunt recomandările primite, calitatea tratamentelor și prețul lor.

Feedback

De când suntem am auzit măcar o dată această expresie, „La orice trebuie să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni.” Este adevărat că fiecare are stilul său de lucru, însă este și mai adevărat că nu trebuie să luăm decizii pripite, mai bine asculți părerile apropiaților și oamenilor care au mai trecut pe acolo. Este o variantă utilă care de multe ori te poate scăpa de o experiență mai puțin prietenoasă.

Calitate – preț

După alegerea unui medic și a unei clinici, urmează prețul pe care-l oferi pentru serviciile primite. Stomatologia s-a dezvoltat și a fost într-o continuă creștere în ultimii 20 de ani, iar datorită acestei evoluții prestațiile serviciilor s-au îmbunătățit. Ceea ce înseamnă că nu putem face o comparație între doctorul la care ai mers când aveai tu 7 ani, și cel la care merge coplilul tău acum, doctorul a cărei muncă îi este schimbată fie de digitalizare, fie de informațiile ce au curs în toți acești ani. Un medic dentist este un medic generalist, însă în zilele contemporane s-a subliniat faptul că un doctor stomatolog specializat pe o anumită ramură poate da un randament mult mai precis. Așa cum de altfel se întâmplă la noi în clinică. Vii la consultație la un medic generalist, iar mai apoi primești un plan de tratament și pașii exacții pe care trebuie să-i urmezi, și medicul care te poate ajuta cu problema ta. Fii atent la sensibilitatea dentară, apariția micilor carii, dar și la rutina zilnică.

Un aspect ce ține exact de trecerea anilor este grija pe care o porți zâmbetului tău. Nu lăsa timpul să treacă și cariile să apară. Fii matur atunci când poți lua decizii în acest sens, dar și atent la deciziile pe care le iei pentru copilul tău în creșterea sa. Nu uita că de tine, ca părinte, ca adult, atârnă o mare speranță.

Fii fără frică – fii constant

Dacă ești una dintre acele persoane care simte o oarecare teamă, atunci când vine vorba de stomatolog, te încurajăm să eliberezi acea frică pe care poate de multe ori o stăpânești cu greu. Nu o asculta, pentru că va veni un timp în care nu vei mai putea ezita, dar poate fi totuși prea târziu. Notează-ți pe lista de dorința și acea dantură perfectă, vizualizeaz-o în minte, cine știe, poate într-o zi zâmbetul tău va inspira oameni.

Andreea Rotărița
Paris Dental Clinic

– – –
ParisDentalClinic #prima vizită la stomatolog
# clina ta preferată #zâmbet larg #medici profesioniști #prevenție carii dentare #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete ceramice eMax #estetică dentară #implanturi dentare Cluj #implantologie Cluj #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

LINK-URI UTILE

strategie marketing medicina dentara
promovare Facebook pentru stomatologie
dental web design wesbite stomatologie
optimizare SEO website stomatologie
branding stomatologie
tururi virtuae 360 Dental3DTour
dermamarketing
promovare chirurgie estetica
promovare clinici chirurgie estetică
cursuri marketing & promovare pentru dentisti
dental education

Sarcina și schimbările din cavitatea orală

igiena orala in timpul sarcinii

Sarcina este o perioadă foarte frumoasă din viața femeilor, dar care vine cu o avalanșă de schimbări la nivel fiziologic cât și în cavitatea orală. Multe paciente care au trecut printr-o sarcină afirmă că în timpul sarcinii copilul “le-a luat tot calciul din dinți”. Acesta este un mit, dar ce știm cu adevărat este că în timpul sarcinii pot apărea un cumul de factori care au ca rezultat distrucții ale dinților mămicii.

Cum ne menținem sănătatea orală pe timpul sarcinii?

Există trei aspecte esențiale în menținerea sănătății orale a mamei și implict a copilului pe timpul sarcinii:
• promovarea sănătății orale;
• prevenirea bolii prin consult regulat;
• depistarea precoce și intervenția la timp.

Societatea Stomatologică Americană și Societatea Americană de Pediatrie recomandă și încurajează femeile să beneficieze de consult și tratament stomatologic pe parcursul sarcinii.

igiena orala in timpul sarcinii

Ce este gingivita de sarcină?

Frecvent poate apărea gingivita de sarcină. În timpul sarcinii corpul feminin trece printr-o furtună hormonală, cu schimbări fiziologice și emoționale, care au implicații și în cavitatea orală. Gingiile pot fi mai inflamate decât de obicei, vor sângera foarte ușor în timpul periajului dentar și pot da disconfort. Prima intenție a pacientelor în momentul în care văd că gingia sângerează este de a nu se mai peria, cu scopul de a nu face mai mult rău. O practică greșită care duce la o agravare a gingivitiei. Prin alegerea de a nu peria zona respectivă, placa bacteriană se acumulează mai mult pe suprafața dentară, irită gingia mai mult, va sângera mai abundent și astfel se intră într-un cerc vicios. În acest sens se recomandă o intensificare a periajului dentar în zonele respective, cu scopul de a ajuta gingia să se regenereze. Un consult stomatologic este indicat, astfel încat totul să fie sub control.

Netratată, gingivita de sarcină se poate transforma în tumoare de sarcină, care reprezintă o creștere exagerată a celulelor care formează gingia. Practic se observă o creștere polipoasă a gingiei, sub formă sferică. De regulă, o igienă corect realizată și o reglare a cantității de hormoni duc la reducerea sau chiar dispariția tumorii de sarcină. Această patologie nu este una canceroasă, dar trebuie tratată la timp astfel încât mama să aibă un confort sporit pe perioada sarcinii.

igiena orala in timpul sarcinii

Stările de vomă și legatura lor cu sănătatea orală

Stările de vomă din timpul sarcinii au implicații asupra sănătații orale. De foarte multe ori femeile însărcinate se confruntă cu stări de vomă, fie în primul trimestru, fie pe toată perioada sarcinii. Starea de vomă poate fi exagerată astfel încât periajul dentar să nu poată fi realizat corespunzător, începând același cerc vicios al periajului dentar, acumularea de placă bacteriană și apariția gingivitei. Acumularea mare de resturi alimentare care se descompun în cavitatea orală duc la o eliminarea unei cantități mari de acid care atacă smalțul dentar. Acesta devine mai subțire, apare sensibilitatea dentară, iar viitoarea mămică devine mult mai susceptibilă la carii.

Schimbarea obiceiurilor alimentare pe timpul sarcinii

O altă cauză a creșterii susceptibilității la carii a mămicilor o reprezintă schimbarea stilului alimentar. Poftele apărute în timpul sarcinii, alimentele preponderent cu conținut ridicat de zaharuri și scăderea interesului față de igiena orală, duc la apariția cariilor.

Mobilitatea dentară pe timpul sarcinii

În timpul sarcinii multe viitoare mămici se confruntă cu mobilitate dentară. Acest fenomen apare ca rezultat al schimbărilor hormonale. Ligamentul periodontal care înconjoară rădăcina dentară și susține dintele în alveolă devinde mai lax, iar împreună cu demineralizarea osoasă duc la o accentuare a mobilității dentare.

Perioada sarcinii este una încărcată cu multe emoții, cu pregătiri pentru venirea pe lume a micuților, dar cu toate acestea trebuie acordată o atenție deosebită igienei dentare cât și controalelor stomatologice. Un control regulat la medicul stomatolog este idicat, astfel se pot găsi soluțiile potrivite pentru ca viitoarea mămică să nu aibă probleme dentare pe toată durata sarcinii.

dr. Ionuț-Sebastian-Alex Codiță
medic stomatolog
Paris Dental Clinic

– – –
#endodonție Cluj #tratamente canal Cluj #prevenție carii dentare #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Fațete dentare ceramice

Pacientul s-a prezentat la noi (clinica stomatologică Paris Dental Clinic), deoarece era nemulțumit de aspectul estetic al incisivilor superiori. Aceștia prezentau obturații mari cu modificări de culoare.

De multe ori ne confruntăm cu obturații de mare întindere pe suprafețele dinților frontali, care odată cu trecerea timpului își modifică culoarea și devin inestetice. De aceea, recomandăm pacienților care au astfel de tratamente, să vină cel puțin o dată pe an la control, pentru a putea finisa și reda luciul restaurărilor. Astfel prelungim viața dinților. Cu toate acestea, există situații, la fel ca și aici, în care, în ciuda faptului că au existat mai multe încercări cu schimbarea obturațiilor, acestea nu au reușit să satisfacă cerințele estetice. Această postare este sponsorizată de partenerii noștri Wigs http://fakewatch.is

După analiza cazului și discuții cu pacientul, s-a optat pentru fațete dentare ceramice, care să redea un aspect cât mai natural. Fațetele dentare, prin textura și culoarea lor, reușesc să refacă morfologia și să obțină o integrare biologică optimă.

Pentru că ne-am dorit și o ușoară modificare a formei dinților, am efectuat o etapă intermediară de wax-up / mock-up. Astfel avem posibilitatea să vizualizăm noul zâmbet înainte de a modifica ireversibil dinții. Pentru a stabili forma finală cât mai satisfăcătoare, tehnicianul dentar realizează un modelaj cu ceară pe modelul pacientului.

Următoarea etapă nu a adus nici o modificare dinților naturali. Am transferat doar situația propusă de tehnician în cavitatea bucală a pacientului. Aceasta etapă se numește mock-up. Materialul utilizat pentru mock-up este temporar și poate avea nuanțe diferite de culoare. Scopul este ca atât noi cât și pacientul să avem astfel posibilitatea de a vedea cum vor arăta dinții la finalul tratamentului.

Odată ce am stabilit că modificările făcute sunt cele la care dorim să ajungem, trecem la etapa de preparare a dinților și stabilirea culorii viitoarelor fațete. În toate tratamentele pe care le efectuăm în clinica noastră dentară, ne dorim să fim cât mai puțin invazivi, de aceea si prepararea este întotdeauna minimă.

După preparate medicul ia o amprentă, pe care o trimitem la tehnician. Până la finalizarea fațetelor, pacientul poartă niste lucrări provizorii, pe care le putem realiza fie după forma mock-up-ului, fie după forma inițială a dinților.  Această postare este sponsorizată de partenerii noștri Wigs http://fakewatch.is

Tehnicianul a realizat fațetele întocmai după forma stabilită. Proba intra-orală a fațetelor s-a făcut folosind un material provizoriu ce ne permite să observăm aspectul și integrarea biologică.

După confirmarea aspectului estetic, s-au cimentat fațetele.

dr. Anastasia Platon
medic dentist, specialist protetică dentară
Paris Dental Clinic

#proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Soluții pentru dinți nanici de la Paris Dental Clinic Cluj: fațetarea directă.

probleme dinti nanici - stomatologie Cluj - fatete dentare Cluj

Ce sunt dinții nanici? Incisivul lateral superior nanic?

Incisivul lateral superior nanic este o modificare de mărime a dintelui, asociată de cele mai multe ori cu anodonția, o anomalie dentară în care lipsesc unul sau mai mulți dinți de pe arcadă. Aceasta este o situație destul de des întâlnită, în care dintele are o dimensiune mai mică și o formă conică, diferită de cea a contralateralului. 

Tratamente pentru dinții nanici

Există mai multe alternative de tratament pentru îmbunătățirea esteticii în zona frontală superioară. De obicei, tratamentul de elecție este unul interdisciplinar și implică tratamentul ortodontic – pentru a corecta alinierea dintelui nanic pe arcadă, sau elongarea coronară – pentru a obține o lungime favorabilă a dintelui. După tratamentele sus menționate, pentru restaurarea finală a dintelui nanic, pacientul poate opta pentru o fațetă din ceramică sau compozit, o coroana integral ceramică sau nici un tratament, atunci când pacientul nu este îngrijorat de aspectul estetic al dintelui. 

SOLUȚIE: fațete dentare din compozit

Una dintre opțiunile restaurative este realizarea unei fațete de compozit. Acesta este un tratament minim invaziv, prin care nu se intervine asupra țesuturilor dentare sănătoase, reconstrucția dintelui nanic fiind efectuată din material compozit foto-polimerizabil.

Printre avantajele restaurării directe cu compozit se mai numără:

  • se poate modifica forma și lungimea dintelui
  • putem închide tremele
  • avantajul ca dintele să fie finisat până la un luciu asemănător dinților naturali
  • poate fi reparat ușor
  • tratament de de lungă durată, în același timp un tratament conservativ cu țesutul dentar și mai putin costisitor. 

Problema semnalată de către pacient și tratată la clinica stomatologică Paris Dental Clinic din Cluj-Napoca

Pacienta s-a prezentat la Paris Dental Clinic, după finalizarea tratamentului ortodontic, nemulțumită de aspectul estetic al incisivului lateral superior nanic, dorind îmbunătățirea zâmbetului printr-o procedură minim invazivă și fără a se interveni asupra smalțului dentar. După analizarea tuturor particularităților cazului aspectelor și efectuarea unei igienizări proferionale, am decis realizarea unei fațete din compozit, într-o singură ședință de tratament, la nivelul incisivului lateral superior.

Prima etapă în realizarea fațetei dentare din compozit a fost selectarea culorii potrivite și efectuarea unei amprente inițiale, pentru realizarea unui wax-up. Ulterior, wax-up-ul a fost folosit la elaborarea unui index din silicon, care a ajutat la reconstrucția directă a dintelui, prin crearea formei dorite.

A doua etapă, izolarea dintelui cu diga, este o etapă foarte importată pentru
menținerea câmpului de lucru uscat prin evitarea contaminării cu saliva, ceea ce poate influența rezultatul final al restaurării și pentru confortul pacientului.

În cea de-a treia etapă, de preparare a dintelui, nu s-a intervenit prin folosirea piesei de mână, astfel smalțul dintelui rămânând intact. Pregătirea dintelui pentru fațetă, a fost efectuată prin tehnica de sablare, aplicarea acidului și a adezivului dentar și realizarea propriu-zisă a fațetei prin aplicarea în starturi a compozitului foto-polimerizabil.

În final, au fost făcute modificări prin ajustarea formei dintelui și prin finisare până la un luciu asemănător dinților naturali.


probleme dinti nanici - stomatologie Cluj - fatete dentare Cluj

dr. Eugenia Ionașcu
medic dentist
Paris Dental Clinic

– – –
#cazuri stomatologice complexe cluj #dinti nanici #fatete compozit Cluj #prevenție carii dentare #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Reconstrucția preendodontică sau preprotetică: ce este și ce implicații are?

reconstructii endodontice Cluj, Paris Dental Clinic

Deseori ne confruntăm cu pacienți cu situații complexe, cu un indice carios avansat, cu dinți care prezintă distrucții coronare majore, cu obturații (plombe) extinse și pereți restanți prea subțiri pentru a rezista forțelor masticatorii.

De cele mai multe ori, pentru aceste situații, medicii noștri recomandă opțiunea de coroană dentară sau coroană parțială. Pentru ca acest plan de tratament să poată fi pus în aplicare, dinții pacienților sunt evaluați din toate punctele de vedere și trecuți prin toate etapele planului de tratament. Structura dentară restantă trebuie sa îndeplinească anumite criterii pentru a preveni fractura coroanei sau a rădăcinii.

Etapa cea mai minuțioasă din planul de tratament este îndepărtarea procesului carios, finisarea marginilor structurii dentare restante și stabilirea posibilității de restaurare a structurii dentare restante. Pentru a avea o restaurare coronară pe termen lung fără ca structura dentară restantă să fie susceptibilă la fractură, este necesar ca aceasta să aibă pereți restanți de o anumită grosime care oferă un efect de împrejmuire.

Acest efect de împrejmuire este regăsit în literatura de specialitate ca “efectul ferulle” și se referă la necesitatea de a avea minim 2 mm de structură dentară solidă lăsată deasupra osului (os alveolar) atât în lățime cât și în înălțime.

Când toată structura dentară a fost pierdută până la nivelul osului sau sub nivelul acestuia, fie din cauza procesului carios sau a fracturii, dintele nu mai poate fi restaurat în mod satisfăcător fără o manoperă suplimentară.

Chiar dacă se va plasa un dispozitiv intraradicular, dintele tot rămâne susceptibil la fractură, fără această minimă grosime si înălțime. Manoperele suplimentare pentru a obține grosimea minimă necesară a pereților dentari sunt fie elongările coronare, fie extruziile ortodontice. Elongarea coronară implică ajutorul medicului chirurg sau parodontolog și reprezintă o manoperă chirurgicală, în care medicul realizează cu ajutorul anesteziei și fără durere obținerea celor câțiva milimetri de dinte deasupra osului prin îndepărtarea calculată a gingiei și a osului alveolar dimprejurul dintelui. Abia după ce acești milimetri se obțin, se poate trece la următorul pas și anume reconstrucția pereților cu materiale compozite (reconstrucție preendodontică).

Extruzia ortodontică implică ajutorul medicului ortodont care prin anumite mijloace speciale sub forma unor bracketsi sau dispozitive intraradiculare, vor tracționa controlat din alveolă dintele restant până ce se obțin 2 mm deasupra nivelului osului. La fel ca și în procesul anterior, odată ce acești milimetri se obțin, atunci se poate trece la următorul pas și anume reconstrucția pereților cu materiale compozite (reconstrucție preendodontică).

https://www.high-endrolex.com/42

Necesitatea acestei reconstrucții survine atât din punct de vedere al restaurării dintelui dar și pentru eficiența tratamentului de canal. Menționăm tratamentul de canal, deoarece majoritatea dinților care necesită aceste reconstrucții au nevoie de un tratament de canal, procesul carios distrugând țesutul dentar până la camera pulpară. Iriganții folosiți în tratamentele endodontice au și mai mare efect dacă stau cât mai mult în contact cu camera pulpară și canalele radiculare iar pentru aceasta este nevoie ca toți pereții dintelui să fie construiți dinaintea începerii tratamentului de canal.

Reconstrucția preendodontică/preprotetică nu constituie o necesitate, ci reprezintă un deziderat de la care plecăm pentru a construi un plan de tratament predictibil și de durată pentru pacienții noștri.

Dr. Mădălina Pintea
medic dentist
specialist endodonție

– – –
#endodonție Cluj #tratamente canal Cluj #prevenție carii dentare #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Rășinile compozite în stomatologie

materiale compozite stomatologie Cluj

Compozitul dentar

Compozitul dentar este o rășină sintetică care se folosește în stomatologie ca material restaurativ. Compozitele moderne au multiple avantaje și pot fi întrebuințate și în alte scopuri. Rășinile compozite sau încrustațiile de compozit oferă o bună durabilitate și rezistență împotriva fracturilor atât în cazul restaurărilor de dimensiuni mici dar și mijlocii. Aceste restaurări oferă protecție împotriva uzurii constante exacerbate la nivelul dinților, dar și împotriva forțelor de masticație prezente. Restaurările de tip compozit pot înlocui distrucții majore ale dinților, atât în zonele laterale, cât și frontale.

Deoarece compozitele dentare se atașează practic de dinte prin “lipire” , cantitatea de țesuturi dentare sănătoase care vor trebui îndepărtate în timpul pregătirii dintelui pentru o obturație, va scădea semnificativ.
Sunt o opțiune viabilă pentru pacienții care vor să opteze pentru un aspect mai natural al dinților, în defavoarea alegerii amalgamului pentru zonele laterale.

Restaurările compozite nu vor rezista atât de mult în timp față de un alt tip de restaurări dentare precum ar fi coroanele de ceramică / zirconiu sau fațetele de ceramică, deoarece spre deosebire de ceramică sau zirconiu, compozitele își schimbă proprietățile și culoarea în timp. Acestea se pot contracta și dilata în funcție de alimentele prea fierbinți sau prea reci pe care le consumăm à la long, dar cu toate acestea ele ar trebui să ofere protecție si estetică dinților timp de 5-10 ani.This article mentions your favorite hats at super low prices. https://www.swisswatch.is/product-category/richard-mille/ Choose from same-day delivery, drive-up delivery or order pickup.

Ținând cont de aceste considerente, pacienții trebuie să ofere o igienă mai bună dinților restaurați și să renunțe la obiceiuri vicioase precum ar fi mestecarea de alimente dure (dulciuri tari, cuburi de gheață) sau substanțe similare care pot provoca fisuri sau fracturi ale dinților sau ale restaurărilor.

Un alt factor care joacă un rol important în durabilitatea restaurărilor de compozit este suprafața lipsă a dintelui pe care o înlocuiește; de reținut este că rășinile compozite nu sunt la fel de rezistente precum smalțul natural și o mușcătură imperfectă îi poate limita viața, în special când sunt implicate parafuncții precum ar fi scrâșnirea dinților (bruxismul) în timpul somnului.
Pentru zonele frontale, compozitele moderne pot fi stratificate din punct de vedere al nuanțelor pentru a obține un aspect cât mai natural al dinților și o estetică ridicată, lucru care necesită un timp mai îndelungat per ședință spre deosebire de realizarea unor obturații din amalgam sau aur în zonele laterale.

iphone 14 wird am 7 september starten und mit dem huawei mate 50 konkurrieren https://www.avantgardeeliquid.co.uk/product/0mg-avant-garde-e-liquid-originals-range-glass-shortfill-50ml-various-vg-pg-000012/ https://www.zipperbaggies.co.uk/product/5-x-zipper-branded-70mm-x-105mm-clear-baggies-000984

Într-o societate focusată pe un zâmbet strălucitor, pacienții tind să opteze pentru restaurări cât mai naturale care să se întrepătrundă cât mai mult cu nuanțele dinților naturali.

Vizitați partenerii noștri, https://www.fakewatch.is/product-category/richard-mille/rm-011/ liderii pantofilor în încălțămintea la modă!

Bineînțeles, prevenția este cea mai bună opțiune!

Deoarece o “lipitură” nu oferă aceeași rezistență precum dintele natural, pacienții care prezintă fațetări directe de compozit sau restaurări parțiale de compozit trebuie să țină cont că ar fi de folos să renunțe la anumite obiceiuri precum deschiderea anumitor ambalaje cu dinții, mestecarea capacelor de pix sau ciupirea unghiilor. De asemenea, și alimentele care pătează ar trebui evitate -ceai, cafea, tutun-.

Recomandăm dezvoltarea unei diete fără obiceiuri vicioase, igienă regulată, precum și controale la medicul dentist la fiecare 6 luni.
În cazul pacientei noastre, aceasta a necesitat doar finisarea unor fațetări directe realizate în urma cu 3 ani după purtarea unui aparat ortodontic.

Dr. Mădălina Pintea
medic dentist
specialist endodonție

– – –
#prevenție carii dentare #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Igiena orală la fumători

igiena dentara la fumatori, dr Corina Marc @ Paris Dental Clinic

Igiena orală la fumători reprezintă o problemă aparte ce trebuie tratată cu toată atenția. După cum se știe, nicotina are o influență negativă asupra unor importante organe, cum ar fi inima, plămânii și altele, dar în același timp are efecte negative și asupra danturii. Astfel, la persoanele fumătoare apare o colorație a dinților, specifică fumătorilor, care dă un aspect neplăcut. În ciuda celui mai corect periaj, colorația nu dispare, ba chiar se accentuează, în cazul în care persoana nu renunță la fumat.

Medicul stomatolog poate elimina această colorație, cu ajutorul unui periaj profesional și al airflow-ului. La marii fumători se poate întâmpla însă ca nici prin acest procedeu să nu se poată obține o bună curățare a dinților. 

Colorația dinților nu este singura neplăcere pe care o poate cauza tutunul. Adesea, acesta coincide cu un miros neplăcut al respirației, tot specific fumătorilor, chiar dacă pacientul urmează o igienă orală riguroasă. Când mirosului de nicotină i se adaugă prezența cariilor, a tartrului sau a unor lucrări dentare incorecte, toate acestea vor favoriza retenția de alimente, a căror descompunere va da și ea un miros neplăcut. Singura modalitate de înlăturare a mirosului neplăcut rămâne o igienă corectă a cavității orale și, mai ales, renunțarea la fumat.

Mirosului respirației la fumători i se adaugă și alte neplăceri, cauzate de tutun. Nicotina joacă un rol nefast și asupra țesuturilor înconjurătoare ale dinților, a parodonțiului, putând cauza pete albicioase pe limbă sau iritații și inflamații în regiunea buzelor.

Asadar, o sinteză a consecințelor fumatului asupra sănătății orale ar fi:

  • Respirație urât mirositoare persistentă
  • Formarea mult mai rapidă a plăcii bacteriene și a tartrului
  • Patologii parodontale și gingivale ce avansează mai rapid decât la nefumători
  • Vindecarea mai lentă a rănilor și a tratamentelor dentare
  • Diminuarea gustului și a mirosului
  • Diminuarea speranței de viață
  • Implanturile dentare și tratamentele parodontale au o rată de succes mai mica
  • Inhalarea a mii de substanțe chimice, printre care: aldehida formica, monoxid de carbon, amoniac, arsenic.
  • Rata de pierdere a dinților accelerată

Bineînteles, cea mai cunoscută și gravă consecință a tutunului este cancerul, care poate afecta limba, buzele, amigdalele și faringele.

Este foarte importantă vizita la medicul stomatolog, care poate observa din timp eventualele afecțiuni periculoase, prin examinarea dinților, a gingiilor, interiorului obrajilor și limbii.

Recomandări pentru fumători:

  • Renunțarea la fumat!
  • Vizita la medicul stomatolog la fiecare trei luni, pentru depistarea cancerului și pentru o curățare profesională.
  • Periajul dinților de cel puțin două ori pe zi și folosirea aței dentare.
  • Folosirea apei de gură antibacteriană fără alcool.

Puteți face o auto-examinare pentru depistarea cancerului, verificând următoarele:

  • Leziuni la nivelul feței, a gâtului sau în gură, care nu se vindecă în două săptămâni
  • Sângerari gingivale repetate
  • Pete albe, roșii sau întunecate în gură
  • Verificați cerul gurii pentru pete sau umflături
  • Umflături sau denivelări pe buze, gingii, limbă sau alte zone din gură
  • Amorțeală, durere sau pierderea senzațiilor la nivelul gurii

Dacă observați ceva neobișnuit, consultați imediat medicul.

dr. Corina Marc
medic dentist, manager general
Paris Dental Clinic

– – –
#prevenție carii dentare #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

LINK-URI UTILE, WEBSITE-URI PARTENERE:
#dentalmarketing
#strategie marketing medicina dentara
#promovare Facebook pentru stomatologie
#dental web design wesbite stomatologie
#optimizare SEO website stomatologie
#branding stomatologie
#tururi virtuae 360 Dental3DTour



Probleme cu modificarea culorii dinților

modificare culoare dinti, reabilitare estetica, Paris Dental Clinic

#PROTETICĂ #RESTAURARE #ESTETICĂ DENTARĂ

Pacientul a venit la noi în clinică fiind nemulțumit de aspectul estetic al dinților frontali. Dinții în cauză fuseseră tratați endodontic cu mulți ani în urmă. Uneori, după tratamentele de canal, la nivelul dinților care nu mai au nerv, apar în timp colorații inestetice. Culoarea se modifică de cele mai multe ori spre gri, uneori chiar spre roz roșu, cum s-a întâmplat și în cazul pacientului de față. Aceste discromii dentare apar din cauza aplicării unor metode învechite în cazul tratamentelor de canal; în trecut se foloseau pentru sigilarea canalelor cimenți, care în timp se oxidau. Acești cimenți se infiltrau în tubulii dentinari și ulterior produceau o colorații
inestetice ale coroanelor dentare.

Albirea dentară externă nu ne poate ajuta în aceste situații, deoarece cauza este intrinsecă, deci modificarea culorii se produce din interiorul dintelui spre exterior. Variantele de tratament, de obicei sunt albirea dentară internă sau acoperirea dintelui cu fațetă sau coroană. În funcție de situație, este necesară sau nu și refacerea tratamentului de canal al dintelui afectat.
În cazul de față, medicii noștri împreună cu pacientul, au optat pentru refacerea tratamentului endodontic, șlefuirea dinților și acoperirea lor cu coroane unidentare ceramice pe suport de zirconiu pentru o mascare mai bună a colorațiilor.

Tratamentele endodontice au fost realizate de către colega noastră dr. Mădălina Pintea, utilizând microscopul endodontic. În următoarea etapă, dr. Anastasia Platon a preparat și a amprentat dinții în vederea realizării lucrărilor protetice. Pentru întreaga perioada până la finalizarea coroanelor ceramice, au fost realizate coroane dentare provizorii.

Prima etapă după prepararea și amprentarea dinților a fost proba capelor de zirconiu. S-a verificat adaptarea lor la nivelul dinților preparați.

În următoarea etapa, în laboratorul de tehnică dentară, tehnicianul a stratificat ceramica pe capele de zirconiu. Ultima probă, este proba estetică în care medicul a verificat funcționalitatea, forma și culoarea, apoi a trimis coroanele la laborator pentru finalizare.

Aspect final, după cimentare.

dr. Anastasia Platon
medic dentist, specialist protetică dentară
Paris Dental Clinic

#proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Ghid de sănătate orală a sugarilor

stomatologie sugari, Paris Dental Clinic

despre sănătatea orală a bebelușilor – sfaturi de la Paris Dental Clinic

Federația Dentară Internațională definește sănătatea orală ca fiind capacitatea de a vorbi, zâmbi, gusta, mirosi, mesteca, înghiți și de a exprima o serie de emoții cu ajutorul expresiilor faciale fără disconfort sau boli cranio-faciale complexe.

ai grijă de sănătatea orală a bebelușului tău

Orice părinte își dorește un copil sănătos, cu o creștere armonioasă și fără probleme. Sugarul este urmărit îndeaproape cum nu se poate  mai bine, iar sfaturile medicului pediatru sunt urmate cu grijă. Micuțul crește rapid, părinții fac eforturi pentru a ține pasul cu supravegherea și dezvoltarea accelerată  a acestuia. Îi preocupa igiena externă, îmbăiatul sugarului,  urmărirea ombilicului, asigurarea că este tot timpul curat, proaspăt schimbat și cu un aspect general îngrijit. Fiecare părinte învață pe parcurs să recunoască diferitele tipuri de plâns ale copilului său ( foame, disconfort, durere, etc.) iar odată cu depistarea disconfortului bebelușului, incoltesc gândurile cu privire la apariția primilor dinți și diferite curiozități privind sănătatea orală acestuia.

Așa cum este supravegheată  greutatea și lungimea micutului, trebuie supravegheată și cavitatea orală. Sănătatea orală începe de la: 

  • curățarea adecvată a suzetei și a biberoanelor
  • igiena gingiilor     
  • verificarea constantă a dinților                                                                
  • utilizarea tacâmurilor proprii 
  • alimentația corectă
  • prima vizită la stomatolog.

Curățarea suzetei și  a biberoanelor este foarte importantă. Cavitatea bucală este poarta de intrare a bacteriilor în organism și un mediu propice de dezvoltarea si înmultire a acestora, datorită umezelii și temperaturii ridicate de la acest nivel.  Suzeta, biberonul sau alte elemente ce sunt introduse la nivelul gurii care nu sunt igienizare constant reprezintă o sursă elementară de transmitere a virusurilor și microbilor. Aceste elemente nedorite  pot fi localizate atât la nivelul cavității bucale, cât și în diferite locuri ale sistemului digestiv, producând probleme de sănătate.

curățarea permanentă a suzetei

Biberoanele pot fi curățate fie prin trecerea lor sub jet de apă (apă fiartă sau îmbuteliată), fie sterilizarea lor cu ajutorul fierberii sau utilizării unui sterilizator special destinat.

Este recomandat  de către Organizația Mondială a Sănătății a nu se utiliza aceleași tacamuri (lingură, furculiță sau chiar cană) pe care le folosesc și alți membri ai familiei, deoarece fiecare individ poartă flora bacteriană proprie. Aceasta însemnă că fiecare om poartă o asociere aparte de bacterii, specifică propriei cavități bucale, care nu pune în pericol sanatatea organismului gazdă dar poate afecta sănătatea organismului caruia îi este transmisă. Cea mai rapidă cale de transmitere a diferitelor boli este prin salivă, de aceea este indicat a se curăța foarte bine tacamurile înainte de a le oferi sugarilor.

Igiena gingiilor poate fi un proces relaxant pentru sugar, dacă gingiile sunt inflamate datorită apropierii de punctul eruptiei dintilor. Pentru aceasta se poate folosi o bucata de tifon curat, ținut la rece sau imbibat in apă fiartă și răcită. Mișcările vor fi asemănătoare spălatului pe dinți, apăsând ușor pe gingie, fără a face mișcări bruște, pentru a nu provoca disconfort sau leziuni. Această acțiune va mima un ușor masaj gingival, precum mecanismul rezultat în urma utilizarii de către sugar a diferitelor jucării special destinate pentru a alina disconfortul  provocat de apariția primilor dinți (jucăriile din plastic / cauciuc ce se țin la rece).

inspecțarea zilnică a danturii bebelușului tău

Chiar dacă există un singur dinte sau un număr redus al acestora, trebuie respectat controlul și curățarea lor. Se găsesc periuțe de dinți speciale, foarte moi, cu peri fini și suprafețe mai late. Se recomandă a nu se utiliza pasta de dinti până la varsta de 12 luni. Ulterior se poate utiliza o pastă de dinți cu conținut scăzut de fluor, recomandată de medicul stomatolog sau medicul pediatru. Igienizarea se realizează după fiecare masă (chiar dacă este o masă constituită din lichide) sau de cel puțin doua ori pe zi, dimineața și seara, înainte de culcare.

Verificarea dinților trebuie să fie făcută într-un mediu plăcut și relaxat, familiar, pentru a reduce anxietatea copiilor și pentru a nu provoca amintiri neplăcute care sa se manifeste la prima vizită la cabinetul stomatologic. Examinarea cavității bucale poate fi transformată într-o joacă. Pozițiile recomandate sunt: fie în brațe, pe genunchii părinților, fie cu copilul întins pe spate. Este indicat a se folosi diferite jucării pentru a distrage atenția micuțului de la acțiunea propriu-zisă. Atunci când este examinată dentiția și părțile moi ale cavitatii bucale, trebuie avute în vedere următoarele caracteristici:

  • gingii  de culoare roz deschis 
  • limba și mucoase de culoare roz-deschis
  • dinți albi, fără pete colorate sau depozite 
  • absența ulcerațiilor (leziunilor) sau sângerărilor

Dacă se observă colorații sau depozite pe suprafața dinților care nu vor dispărea nici după igienizarea locului, modificarea culorii părților moi, leziuni sau sângerări, trebuie să vă adresați medicului pediatru sau stomatolog. Alimentația și elementele folosite pentru a hrăni copilul au un impact important în sănătatea cavității bucale. Organizația Mondială a Sănătății încurajează: 

  • oferirea gustărilor sănătoase sugarilor peste șase luni, 
  • a se lăsa mâncărurile neîndulcite
  • apa (fiartă până la vârsta de 12 luni) – cel mai bun element ce se oferă între mesele principale și la culcare
  • a se evita băuturi colorate și îndulcite.

Este recomandată scăderea utilizării produselor alimentare ce conțin zahăr / îndulcitori. Astfel, este indicat a servi sugarilor ceai neindulcit, a nu fi lăsați sa adoarmă cu biberonul în gură și a evita folosirea suzetei înmuiate în miere sau zahăr pentru a adormi copilul. Folosirea sticluței în afara timpului pentru servire a mesei, mai ales pentru momentul adormirii copilului, este descurajată, deoarece atunci cand copilul adoarme, organismul său va produce salivă în cantități reduse, astfel încat alimentele vor stagna pe suprafața dinților iar în timp se va produce degradarea acestora pana la apariția cariilor. Saliva actioneaza ca o soluție de curățare asupra dintilor care vin în contact cu alimentele.

Ghidul stomatologic privind sanatatea orala a copilului recomandă ca prima vizită la stomatolog să fie făcută la împlinirea a 12-24 luni, dacă nu exista semne de îngrijorare la o vârstă mai fragedă. Prima întâlnire cu medicul  stomatolog va ajuta la construirea unei relații  sănătoase medic-copil (pacient) pe tot parcursul vieții acestuia. Este fundamental să fie familiarizat de mic cu cabinetul stomatologic, astfel încât să mențină un bun obicei  de-a lungul anilor, să pașească pragul cabinetului fără temeri și cu multă încredere în medicul sau.

Claudia Andreea Salcudean Anghel
front desk
Paris Dental Clinic

– – –
#prevenție carii dentare #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic


[COVID-19] Redeschiderea clinicii Paris Dental Clinic: informații importante privind securitatea pacienților

COVID-19, coronavirus

#StauAcasă #AmGrijă #Dentist+Pacient #ParisDentalClinic

Avem bucuria de a vă anunța că din data de 18 mai redeschidem clinica și ne vom putea ocupa de nevoile dumneavoastră așa cum am făcut-o și până acum, cu entuziasm și profesionalism.

În această perioadă, noi ne pregătim cu echipamente suplimentare de protecție, ne actualizăm protocoalele și stabilim noul program de lucru, pentru a vă putea oferi servicii stomatologice impecabile, în condiții perfecte de siguranță! Noul context sanitar generat de pandemia SARS-CoV-2 (COVID-19) impune, firește, schimbări de conduită în clinică, pe care am dori sa le impărtășim cu dumneavoastră, pentru a va face cât mai sigură vizita la Paris Dental Clinic.

PROGRAMĂRILE

În primul rând, programările se vor face doar telefonic sau online. Vom programa cu prioritate pacienții care au sau au avut urgențe în această perioadă și  pacienții ale căror programări au fost anulate odată cu suspendarea activității. Dorim să vă asigurăm că toți pacienții care sunt în această situație vor fi contactați și reprogramați în cel mai scurt timp.

Programarea pacienților cu risc crescut (peste 65 de ani sau care suferă de o patologie cronică) se va face cât mai aproape de începutul programului de lucru.

Pentru a evita contaminarea, primul și cel mai important pas este triajul telefonic al pacienților noștri. Vom pune întrebări de rutină, pentru a vedea dacă ați intrat în contact cu indivizi suspecți sau testați pozitiv cu noul virus sau dacă prezentați simptomatologie caracteristică.

Pentru a nu pune în pericol sănătatea celorlalți pacienti, a personalului clinicii și sănătatea publică în general, vă rugăm să răspundeți cât mai onest întrebărilor din chestionar. Pacienții cu simptomatologie de viroză respiratorie, pacienții aflați în izolare, carantină și pacienții testați pozitiv SARS-CoV-2 (COVID-19) pot fi tratați doar în anumite centre stomatologice desemnate.

Ne vom asigura că între programări, rezervăm timp suficient pentru aerisiere și decontaminare cu lămpi UV, precum și pentru dezechiparea / echiparea personalului medical. Acestea se fac la intervale orare astfel încât pacienții să nu se întâlnească între ei și pe cât posibil, să nu “staționeze” deloc în sala de așteptare. Respectarea cu strictețe a acestor intervale este deosebit de importantă, motiv pentru care vă rugăm să vă prezentați la clinică cu 5 minute înainte de ora stabilită, timp necesar procesării și înregistrării dumneavoastră.

În cazul în care întârziați peste 15 minute, veți fi reprogramat, deoarece nu se va mai putea respecta protocolul de sterilizare a aerului și aerisire. 

Dacă e nevoie să vă anulați programarea, vă rugăm insistent să o faceți cu cel puțin 24h înainte, pentru ca alt pacient să poată beneficia de acest timp, în cazul în care dumneavoastră nu puteți ajunge.

ACCESUL ÎN CLINICĂ

La intrarea în clinică, se recomandă purtarea măștii de protecție. În zona recepției, unul din colegii noștri vă va lua temperatura cu ajutorul termometrului non-contact. Dacă temperatura este peste 37,5 grade celsius, se reia măsurarea și dacă din nou la a doua măsurare de peste 37,5 grade se menține, se va renunța la programare și se va temporiza tratamentul.

Vă vom oferi un plus de protecție în momentul intrării în clinică, punând la dispoziția dumneavoastră următoarele:

  • ochelari de protecție
  • bonetă
  • botoșei

Vă rugăm șă îmbrăcați echipamentele de protecție enumerate mai sus, în ordinea expusă mai sus, după decontaminarea mâinilor cu gel dezinfectant.

De asemenea, vă rugăm să vă depozitați obiectele personale (telefon, chei, portmoneu, etc.) într-una dintre cele două cutii igienizate aflate la recepție.

La fel ca și în afara clinicii, se recomandă evitarea pe cât posibil a contactului cu personalul (nu strângeți mâna, mențineți o distanță de mai mult de 1,5 m în timpul unei conversațiii etc).

Pacienții sunt rugați să nu vină însoțiți, cu excepția minorilor și a pacienților cu nevoi speciale sau a pacienților vârstnici. Însoțitorul se va supune acelorași reguli/proceduri ca și pacientul.

Pentru o vreme, “colțul vesel” cu jucării pentru copii nu va mai fi în sala de așteptare, unde am lăsat doar materiale ușor de dezinfectat. 

Înaintea tratamentelor, pacientul își va clăti gura timp de 1 minut cu soluție dezinfectantă.

Chiar dacă noile reguli au scopul de a ne distanța și de a limita interacțiunile interumane, dorim să știți că în spatele combinezoanelor, măștilor, ochelarilor de protecție și a vizierelor suntem tot noi, mai prudenți, dar la fel de dedicați și entuziasmați să ne întoarcem la treabă!

Bine ați revenit la Paris Dental Clinic! 🙂


Vă mulțumim!

– – –
#politică securitate pacienți #SARS-CoV-2 #COVID-19 #coronavirus #medic+pacient #extracții dentare #extracție molar #extracție dinte #implant post-extracțional #proteze dentare #proteze scheletate #proteze Kemeny #parodontologie #parodontoză #boala parodontală #gingivită #tratament parodontoză #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Coroană integral ceramică | #PROTETICĂ

#cazuistică #parisdentalclinic #drAnastasiaPlaton

1. Pacienta s-a prezentat în clinica noastră, fiind nemulțumită de aspectul coroanei dentare de la nivelul incisivului central. Coroana fiind veche, devenise inestetică și din cauza retracției gingivale, pe lângă aspectul neplăcut, prezenta un risc mărit de apariție a cariei dentare.

S-a decis indepartarea coroanei vechi, refacerea tratamentului de canal și înlocuirea cu o nouă coroană. Tratamentul a fost realizat interdesciplinar printr-o colaborare între Pintea Mădălina, medic specialist endodont, Platon Anastasia, medic specialist protetică dentară și laboratorul de tehnică dentară.

2. După îndepărtarea coroanei, se poate observa bontul dentar cariat, cu o distrucție mare, care necesită refacerea tratamentului de canal și reconstrucția bontului.


3. În aceași ședință s-a îndepărtat tot procesul carios, s-a realizat retratamentul endodontic.

4. Bontul dentar a fost reconstituit cu ajutorul unui pivot din fibra de sticlă.

5. La finalul ședinței s-a realizat o coroană provizorie, în clinică, astfel încât pacienta a putut pleca acasă zâmbind. Prin articolul de mai sus, vă putem recomanda cele mai noi rochii.https://www.fakewatch.is/product-category/richard-mille/rm-67-01/ Cumpărați rochii într-o varietate de lungimi, culori și stiluri pentru fiecare ocazie de la brandurile tale preferate.Prin articolul de mai sus, vă putem recomanda cele mai noi rochii.https://www.fakewatch.is/product-category/richard-mille/rm-67-01/ Cumpărați rochii într-o varietate de lungimi, culori și stiluri pentru fiecare ocazie de la brandurile tale preferate.

Aspectul final al coroanei integral ceramice.

dr. Anastasia Platon
medic dentist, specialist protetică dentară
Paris Dental Clinic

– – –
#inlay / onlay / overlay #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay #tratamente endodontice #retratament endodontic #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

[COVID-19] Urgențele stomatologice pe perioada pandemiei de Coronavirus

COVID-19, coronavirus

#StauAcasă #AmGrijă #Dentist+Pacient #ParisDentalClinic

În situația actuală, în continuare este foarte important să #stămacasă pentru limitarea răspândirii noului virus, pentru a depăși cât de repede această problemă și pentru ca noi toți să putem reveni la normal cât mai repede. Din păcate în această perioadă, după cum bine știți, activitatea în clinicile stomatologice a fost suspendată, cu excepția unui număr limitat de centre, în care sunt tratate exclusiv urgențele. Suntem în așteptarea unor noi dispoziții din partea autorităților, așadar nu știm încă exact când vom putea relua activitatea.

Emergency dental, dentistry COVID-19, Paris Dental clinic


De aceea, credem că ar fi util să explicăm care sunt situațiile prevăzute pe lista urgențelor, emisă de către Colegiul Medicilor Stomatologi din Romania și ce anume necesită deplasare către punctele avizate pentru primirea urgențelor stomatologice.

  1. Hemoragia postextracțională – în cazul unei extracții recente la care nu s-a oprit sângerarea;
  2. Durerea postextracțională – durere intensă, care apare după 2-3 zile de la extracția unui dinte;
  3. Pericoronarita – infecție extrem de dureroasă în timpul perioadei de erupție dentară, care apare cel mai frecvent la vârsta adultă, la nivelul molarului de minte;
  4. Durerea care nu cedează nici la tratamente medicamentoase, datorată pulpitei acute sau parodontitei apicale acute – aceasta este provocată de inflamarea nervului și cauzează dureri intense, respectiv senzația de “dinte înalt” (vezi articolul Mic ghid al durerii pe perioada stării de urgență);
  5. Abcesele periosoase – reprezintă colectarea puroiului în vecinătatea dintelui cu edemațierea (umflarea) zonei respective;
  6. Fracturile de mandibulă / maxilar și luxațiile – în urma unui traumatism puternic se pot fractura oasele la nivelul feței sau se poate deplasa mandibula și este necesară repoziționarea acesteia;
  7. Traumatismele dentare cu interesarea nervului – în urma unei lovituri puternice la nivelul dinților, care se soldează cu fracturarea lor și apar dureri intense sau chiar se pierd dinți;
  8. Gingivostomatita ulceronecrotică – se caracterizează prin dureri puternice la nivelul gingiilor, însoțite de sângerări spontane.
Coronavirus Paris Dental Clinic, COVID-19 urgente stomatologice, urgente dentare Coronavirus

Din păcate, momentan, tratamentul oricărei alte afecțiuni dentare nu se încadrează în această listă. De aceea îți stăm la dispoziție telefonic sau online. Astfel putem stabili dacă te afli într-una dintre situațiile menționate mai sus și te putem îndruma în funcție de situația ta personală. Nu uita că orice deplasare de la domiciliu spre o instituție medicală poate fi un risc, motiv pentru care înainte de a pleca de acasă, te rugăm să te asiguri că vei putea fi tratat.

dr. Paul Pescaru
medic dentist
Paris Dental Clinic

– – –
#extracții dentare #extracție molar #extracție dinte #implant post-extracțional #proteze dentare #proteze scheletate #proteze Kemeny #parodontologie #parodontoză #boala parodontală #gingivită #tratament parodontoză #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

[COVID-19] Recomandări și măsuri de protecție din punct de vedere al igienei generale și orale

COVID-19, coronavirus

#StauAcasă #AmGrijă #Dentist+Pacient #ParisDentalClinic

Calea de pătrundere a coronavirusului în organism este cea aeriană, deci pe nas sau pe gură.

În prima fază de infectare, virusul rămâne o perioadă în faringe, unde se înmulțește și apoi atacă căile respiratorii inferioare. Din acest motiv, atât pentru persoanele infectate cât și pentru prevenție se recomandă clătirea cât de des a gurii cu apă de gură și o atenție sporită asupra igiene orale.

În perioada aceasta, sfatul nostru pentru pacienți este să țină cont de câteva aspecte simple și în același timp esențiale pentru evitarea problemelor dentare majore. Activitatea noastră, a tuturor, a scăzut drastic în această perioadă din cauza izolării la domiciliu iar stresul își spune cuvântul. Tindem să mâncăm mai mult, mai ales mâncăruri care ne pot afecta puternic dantura. Echipa noastră vă vine în ajutor. De aceea, noi vă propunem să vă feriți de dulciuri și alte alimente precum: caramele, bomboane (cei mici preferă să le ronțăie), boabe de porumb prăjite, alte alimente dure care ar putea provoca fisurarea sau fracturarea dinților. Fisurarea sau fracturare dinților pot duce rapid la durere, carii, sângerări gingivale.

Pentru a evita astfel de situații noi vă propunem înlocuirea acestor alimente cu fructe proaspete, preparate sub forma de compoturi, la cuptor sau dulciuri preparate în casă cu un conținut scăzut de zahăr.

De asemenea, vă recomandăm să nu consumați în exces: țigări, cafea sau ceaiuri colorate pentru a evita colorarea danturii.

Așa cum suntem sfătuiți să ne spălăm pe mâini mai des și timp mai îndelungat pentru a evita contaminarea, la fel trebuie să procedăm și în cazul igienei orale.
Putem realiza un periaj mai complex al cavității bucale pentru a îndepărta bacteriile (cavitatea bucală fiind un mediu umed, este un mediu favorabil pentru dezvoltarea bacteriilor și a virușilor, inclusiv a noului coronavirus). Este bine ca în această perioadă să îndepărtăm cât mai eficient bacteriile din cavitatea orală.

Pașii pe care trebuie să-i urmați pentru o igienizare completă sunt:

  • periajul dinților
  • periajul părților moi: pereții obrajilor, gingii, limbă
  • utilizarea aței dentare
  • utilizarea apei de gură
  • clătiri cu antiseptice naturale sau apă de gură.

Periajul se realizează conform articolului pe care îl găsiți deja pe pagina noastră (folosind o periuță de dinți medium sau soft) https://parisdentalclinic.ro/igiena-dentara-paris-dental/.

Să nu neglijați obrajii, gingiile și limba. Cu ajutorul periuței de dinți, periem fin și fără să apăsăm pereții interiori ai obrajilor, pe toată suprafața lor, facem același lucru și la nivelul gingiilor. Limba trebuie și ea curățată, cu ajutorul periuței de dinți, dinspre partea cea mai din spate a ei, spre fata, cu grijă, fără a apăsa. Folosim ața dentară de preferat chiar mai des ca de obicei (găsit articolul despre utilizarea atei dentare pe pagina noastră – https://parisdentalclinic.ro/igiena-dentara-paris-dental/).

După ce am realizat periajul complex al cavității bucale, clătim bine cu apă.
În perioada aceasta este recomandat să clătim gura chiar mai des decât de obicei cu apă de gură sau cu elemente antiseptice naturale precum apă cu sare, apă cu bicarbonat de sodiu și să bem ceaiuri naturale precum cel de salvie, mușețel sau gălbenele.

Mai ales în această perioadă, pentru că suntem acasă și ne permite timpul și locul, vă sfătuim să realizați periajul de 3-4 ori pe zi, împreună cu utilizarea apei de gură și clătirea gurii cu antisepticele naturale sau apă de gură. Totuși aveți grijă să nici nu exagerați printr-o presiune prea mare aplicată pe dinți cu periuța dentară, mai ales cu periuțele electrice. În acest caz pot apărea abraziuni, zgârieturi pe suprafețele dentare care pot duce și la sensibilitate dentară.

De asemenea, vă recomandăm schimbarea periuței de dinți mai des în această perioadă.

Claudia Andreea Sălcudean-Anghel
front desk assistant
Paris Dental Clinic

– – –
#COVID-19 #coronavirus #prevenție carii dentare #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

[COVID-19] Probleme legate de lucrările dentare

COVID-19, coronavirus

#StauAcasă #AmGrijă #Dentist+Pacient #ParisDentalClinic

În cazul în care te confrunți cu probleme legate de lucrări dentare în această perioadă, avem câteva sfaturi și recomandări pentru tine.

Pacienții cu lucrări protetice pe implanturi

Îngrijirea implanturilor este esențială pentru reducerea riscului de apariție a problemelor dentare, deoarece gingia din jurul implanturilor este mai sensibilă la bacteriile dăunătoare și la inflamație. Îngrijirea restaurărilor pe implanturi dentare este la fel ca îngrijirea dinților naturali, poate chiar mai importantă, deoarece acestea nu au imunitate proprie, la fel ca dinții naturali. De asemenea, pot fi recomandate metode suplimentare pentru a vă ajuta să vă mențineți o igienă perfectă acasă (duș bucal).

cum să ai grijă de implanturile tale în perioada COVID-19

Purtătorii de proteze dentare trebuie să se asigure ca proteza dentară este îngrijită adecvat

Curățați zilnic gingiile și mucoasa cavității bucale cu o periuță soft (moale). În acest fel se va produce masajul lor, cu stimularea circulației sangvine în zonă. Folosiți apă de gură pentru a preveni colonizarea bacteriană. Dacă aveți dureri sau senzații de arsură la nivelul mucoasei bucale, încercați să nu purtați proteza o perioadă de timp. Clătiți cavitatea orală cu ceai de salvie, gălbenele sau mușețel sau amestec de bicarbonat de sodiu.

cum să te speli pe dinți în fiecare zi, în perioada COVID-19

Lucrările dentare finale sau provizorii cimentate temporar trebuie protejate

În special în această perioadă, aveți grijă să nu mușcați puternic din alimente, nu consumați dulciuri care se lipesc de dinți, cum sunt caramelele. Cimentul temporar este mult mai slab decât cel permanent și coroana se poate desprinde din nou. Acest lucru nu înseamnă că nu pot fi folosite în timpul procesului de masticație la fel ca dinții naturali. Important este să nu fie folosite într-un mod exagerat. Este bine să se evite consumul de alimente extrem de dure ( alune, fistic, coji foarte tari de pâine etc.) mai ales pe lucrările dentare provizorii.

#StauAcasă #AmGrijă #ParisDentalClinic

Cât timp suntem în izolare îți stăm la dispoziție în continuare la numărul de telefon 0770646706 sau online pe WhatsApp, prin e-mail ( office@parisdentalclinic.ro ), formularul de contact de pe website sau Facebook messenger.

Ne dorim să te ajutăm cât mai mult, cu sfaturi și îndrumări legate de cazul tău mai ales în perioada aceasta. Sa ne vedem cu bine!

dr. Anastasia Platon
medic dentist specialist protetică dentară
Paris Dental Clinic

– – –
#COVID-19 #coronavirus #prevenție carii dentare #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

[COVID-19] Mic ghid al durerii pentru perioada stării de urgență

COVID-19, coronavirus

#StauAcasă #AmGrijă #Dentist+Pacient #ParisDentalClinic

Sperăm ca această perioadă vă găsește sănătoși și cu timp la îndemână pe care sa îl folosiți cu înțelepciune.

Dacă ați experimentat o problemă dentară în acest timp, noi încercăm să vă fim de ajutor. Pentru că ne dorim să fiți în siguranță acasă și fără durere, vă oferim câteva sfaturi pe care le puteți pune în practică de unii singuri, în speranța diminuării durerii sau disconfortului existent.

Pentru a nu potența orice tip de durere, vă rugăm să nu consumați alimente fierbinți sau prea reci și să nu faceți treceri bruște de la rece la cald sau invers. De asemenea, evitați alimentele prea dure sau prea lipicioase care pot provoca dureri sau care pot rămâne în spațiile interdentare. Nu consumați dulce în exces. Sau dacă ați consumat nu uitați să vă spălați imediat pe dinți.

Dacă experimentați durere, trebuie să identificați mai întâi sursa acesteia:

  • Dacă durerea este de tip dentar, vă recomandăm să utilizați în perioada aceasta Paracetamol și să evitați pe cât posibil orice alt antiinflamator nesteroidian (Ibuprofen, Naproxen etc.) deoarece încă nu avem studii care să lămurească implicarea favorabilă / nefavorabilă a acestor medicamente. Doar dacă durerea nu cedează la Paracetamol și nu există riscul de a fi contactat infecția cu noul coronavirus, luați un Ibuprofen sau Ketonal. De asemenea, încercați să nu depășiți doza recomandată pe prospect și dacă durerea nu încetează la Paracetamol/ Ibuprofen vă rog contactați medicul dvs.
  • Dacă aveți abces dentar și acesta este colectat pe gingie imediat sub coroana dentară, de o dimensiune mică și nedureros, de regulă înseamnă că secreția purulentă a fistulizat și se va croniciza, nefiind necesar să luați antibiotice. Recomandat ar fi să mențineți cavitatea orală curată, prin efectuarea de clătiri cu soluții antiseptice naturale (apă la temperatura camerei cu bicarbonat sau sare) sau preparate (apă de gură cu clorhexidină)
  • Deoarece căldura poate exacerba anumite simptome în cazul abceselor , evitați să consumați băuturi și alimente fierbinți și de asemenea să nu dormiți pe acea parte pentru a nu supraîncălzi zona.
  • Dacă durerea nu cedează și abcesul format începe să deformeze zona feței, vă rog sunați medicul dvs. stomatolog pentru a vă prescrie o rețetă sau pentru a vă direcționa către un serviciu specializat de primiri urgențe stomatologice. Pe perioada administrării de antibiotice, indicațiile sunt aceleași: medicație conform rețetei medicale, ținut gheață înfășurată într-un prosop la nivelul obrazului respectiv, nu dormim pe acea parte a feței, nu consumăm alimente fierbinți și consumăm alimente care conțin probiotice, dacă medicul nu a prescris probiotice.

Cât timp suntem în izolare vă stăm la dispoziție în continuare la tel. 0770646706 și e-mail: office@parisdentalclinic.ro, sau online pe WhatsApp, formularul de contact de pe website sau Facebook messenger. Ne dorim să vă ajutăm cât putem de mult, cu sfaturi legate de cazul dumneavoastră sau îndrumare spre cabinetele autorizate pentru primirea urgențelor în perioada aceasta.

Sa ne vedem cu bine!

dr. Mădălina Pintea
medic dentist, specialist endodonție
Paris Dental Clinic

– – –
#COVID-19 #StauAcasă #AmGrijă #Dentist+Pacient #ParisDentalClinic #Coronavirus #prevenție carii dentare #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

[COVID-19] Tratamentele stomatologice pe perioada stării de urgență

COVID-19, coronavirus

#StauAcasă #AmGrijă #Dentist+Pacient #ParisDentalClinic

Din păcate în această perioadă, după cum bine știți și voi, cel mai rațional și util lucru pe care îl poate face orice cetățean este să stea acasă. De aceea momentan nu se pot realiza nicăieri în țară tratamente stomatologice uzuale.
Până când se va găsi o soluție pentru problema pandemiei cauzată de COVID-19 se vor putea trata DOAR URGENȚELE STOMATOLOGICE și conform recomandărilor Colegiului Medicilor Stomatologi, aceste urgențe vor fi asigurate de către cabinetele de medicină dentară de urgență din cadrul UPU.

În contextul în care personalul medical nu are la dispoziție și nu are posibilitatea de a achiziționa echipamente de protecție specifice pentru realizarea procedurilor stomatologice, care de regulă produc foarte mulți aerosoli în încăpere – deci crează un risc de contaminare foarte mare – conform recomandărilor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, nu se poate desfășura activitatea în cabinetele stomatologice.

Ținând cont că și în spitale, unde expunerea la coronavirus este extrem de ridicată, procurarea echipamentelor de protecție reprezintă o problemă cât se poate de reală. Anticipăm că este posibil, chiar și atunci când va crește semnificativ producția măștilor, a halatelor, a ochelarilor, a vizierelor, a mănușilor, a dezinfectanților și a produselor pentru sterilizare, ca acestea să fie furnizate cu prioritate către spitalele, care au mai mare nevoie de ele.

De aceea dorim, pe aceasta cale, să vă informăm și să vă conștientizăm de faptul că acum, mai mult ca niciodată este foarte important să acordăm o atenție specială igienei orale atât pentru a nu ajunge în situația de a fi nevoit să ieșim din casa pentru o urgență, care ne va aduce suplimentar riscul îmbolnăvirii cu COVID-19, cât și pentru protejarea directă împotriva virusului.

Cât timp suntem în izolare, chiar dacă nu ne putem vedea la clinică, dacă aveți nevoie de ajutor, sprijin, informații despre o durere pe care nu știți cum să o interpretați sau ce medicamente să luați, contactați-ne, suntem disponibili să vă susținem și să vă ajutăm cu mare drag!

dr. Corina Marc
medic dentist, manager general
Paris Dental Clinic

– – –
#prevenție carii dentare #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Cariile dentare. Informații care te-ar putea ajuta pentru prevenția cariilor.

preventie carii dentare, tratament carii - Paris Dental Clinic

Caria dentară este cea mai frecventă problemaă a cavițatii orale. Este o afecțiune a dinților, care se manifestă prin deteriorarea locală în timp a țesutului dentar dur sub acțiunea mai multor factori nocivi. Sub acțiunea acestor factori, are loc un proces de acumulare a bacteriilor, împreună cu resturile alimentare și saliva care formează un biofilm subțire numit placă bacteriană. Nerespectarea igienei orale și consumul crescut de alimente bogate în carbohidrați, alimentează placa bacteriană cu produși acizi, care în timp distrug straturile smalțului dentar și avansează rapid spre interiorul dintelui. Cunoașterea factorilor de risc ne poate ajuta să facem schimbări în stilul de viața și modul de ingrijire orală pentru a preveni și trata eficient cariile dentare existente.

Factori de risc pentru apariția cariilor

Procesul de formare a cariei începe odată cu interațiunea în timp a tuturor factorilor cauzali, fiind un proces dinamic ce are loc la interfața dintre placa bacteriană și dinte.

  • igiena orală precară: Placa este îndepărtată de pe suprafața dintre dinți și de la nivelul gingiei cu ajutorul periajului dentar. Dinții trebuie periați minimum de două ori pe zi, timp de două minute, iar utilizarea aței dentare – minimum o dată pe zi, pentru curățarea spațiilor greu accesibile dintre dinți – este de asemenea importantă.
  • factorul alimentar: Bacteriile din cavitatea bucală transformă zaharurile în acizi, prin fermentație acidă. Lăsați mai mult timp în contact cu dinții, acizii vor provoca demineralizarea dintelui, atacând smalțul, apoi dentina.
  • lipsa fluorului: Fluorul previne caria dentară prin creșterea rezistenței dintelui la atacul acizilor produși de placă.
  • fumatul – Fumatul afectează sănătatea dinților din cauza gudronului conținut în fumul de țigară. Gudronul formează o peliculă lipicioasă pe suprafața dinților și poate adăposti bacterii, favorizând producerea de acid.
  • localizarea dinților: Cariile apar mai frecvent la dinții posteriori. Formele acestor dinți duc la colectarea unor resturi alimentare, mai greu de curățat.
  • cantitatea de salivă / gura uscată: Saliva conține substanțe care ajută la contracararea efectelor acizilor eliberați de bacterii în cavitatea orală – aceste substanțe pot ajuta la refacerea smalțului dintelui în stadiile incipiente ale cariilor dentare.
  • obturații sau lucrări dentare vechi: În timp, obturațiile dentare nu mai au o adaptare corespunzatoare, se pot ciobi rezultând în margini tăioase la suprafața dintelui. Aceste zone permit plăcii bacteriene să se acumuleze mult mai ușor. În cazul anumitor lucrări dentare, dacă acestea nu mai un o închidere etanșăa la nivelul dinților, pot apărea carii sub lucrare.

Simptomatologie carie dentară incipientă

Cariile dentare nu produc nici un simptom mai ales daca acestea sunt limitate la nivelul smalțului dinților. O dată ce leziunea a trecut de smalț și a ajuns în dentină, terminațiile nervoase din interiorul vor fi expuse direct procesului carios. Este motivul pentru care in acest stadiu pot aparea dureri de intensitate variabila si o creștere a sensibilității dintelui la rece sau cald. Cariile mari pot reține resturi alimentare cauzand și respirație urat mirositoare.

Dental care concept, illustration isolated on blue background.

De regulă, caria îşi face simţită prezenţa destul de discret, iar simptomele se lasă mult aşteptate, până în momentul în care aceasta se află deja într-un stadiu destul de avansat de evoluţie. Cariile netratate avansează în timp, iar dacă pacientul continuă să ignore semnele, acestea ajung la pulpa dintelui provocând durere și disconfort. Tocmai din acest motiv, este indicat să mergeţi periodic la cabinetul medicului pentru un consult stomatologic.

– – –

dr. Corina Marc
medic dentist, manager general
Paris Dental Clinic

– – –
#chirurgie stomatologică #chirurgie dentară #chirurgie dento-alveolară #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Alimentația și importanța ei în protejarea dinților

alimentatie sanatoasa pentru dinti - Paris Dental Clinic

Ce alimente trebuie evitate ca să ne păstrăm dinții sănătoși?

Este cunoscut faptul că sănătatea organismului nostru este inflențată de nutriție. În funcție de nutriție, organismul se poate confrunta cu diferite afecțiuni, sau dimpotrivă anumite stări de sănătte precară se pot ameliora.

Sănătatea dentară este la rândul său importantă, pentru că, alimentele pe care alegem să le consumăm ajung în primul rând în cavitatea bucală. Astfel, placa bacteriană devine un real pericol pentru sănătatea orală. Tocmai din acest motiv, este important să știm cum și de ce se formează aceasta și care sunt alimentele care conduc la formarea ei. Ințelegând aceste procese, ne va fi mai ușor să evităm ceea ce este nociv pentru dantura noastră și pentru întreaga cavitate bucală.

Ce este placa bacteriană și cum putem evita formarea ei?

Placa bacteriană este o peliculă incoloră, albă sau gălbuie, care se depune pe suprafața dinților fiind formată din bacterii care încearca sa pătrundă în peretele dinților creând tartrul, cariile și boli paradontale. Alimentele pe care le consumăm intră în contact atât cu gingiile cât și cu bacteriile din cavitatea bucală, iar atunci când periajul dinților este ignorat, se va forma inevitabil placa bacteriană. Amidonul și zaharurile prezente în cele mai multe dintre alimentele consumate, produc un acid care va ataca smaltul dinților și va favoriza apariția cariilor. În plus, în urma procesului de masticatie, resturi de alimente pot rămâne în cavitatea bucală; lăsate acolo peste noapte, acestea vor intra într-un proces de fermentație.

Îndepărtarea plăcii bacteriene se face cât mai repede posibil pentru că în prima fază aceasta este moale și poate fi ușor înlăturată cu ajutorul periuței de dinți. Din acest motiv este important periajul dinților dimineața și seara.

Pentru a evita depunerea plăcii bacteriene, putem implementa proceduri care țin de igienizarea cavității bucale, cum ar fi:
-periajul dinților, obrajilor și limbii – de regulă dimineața și seara;
-utilizarea aței dentare care vă ajută să extrageți resturi de alimente din locuri mai greu accesibile pentru periuța de dinți;
-utilizarea apei de gură pentru neutralizarea bacteriilor și a resturilor de mici dimensiuni;
-consumul de apă suficientă, vă va ajuta la curațarea cavității bucale.

alimentatie sanatoasa pentru dinti - Paris Dental Clinic
alimentatie sanatoasa pentru dinti – Paris Dental Clinic

Consultul periodic. Vizita la stomatolog, o dată la 6 luni.

Totodată, pentru prevenție este importantă vizita periodică la stomatolog – cel puțin o dată la 6 luni. În acest fel, medicul va depista mult mai ușor eventuale riscuri, iar intervenția la timp va reduce semnificativ posibilele neplăceri.

În afara necesității unui program de igienizare a cavității bucale, respectat cu strictețe, apariția problemelor dentare poate fi evitată și printr-o alimentație sănătoasă. Printre cele mai nocive alimente, atât pentru dinții noștrii cât și pentru organism, sunt cele care conțin zaharuri, carbohidrați, băuturile carbogazoase și cele alcoolice. Sunt de evitat de asemenea, alimentele moi și lipicioase care reusesc să pătrundă în spațiile interdentare unde se va forma placa bacteriană.

controlul periodic la dentist este important - Paris Dental Clinic
controlul periodic al dinților este important

Iata principalele categorii de alimente care pot afecta dinții:

  • produsele care conțin zahăr, în special prăjiturile, înghețata, ciocolata, guma de mestecat.
  • băuturile acidulate sau dulci;
  • pâinea albă și biscuiții;
  • fructele uscate;
  • alimente sau băuturi care colorează dintii: cafeaua, ceaiul, bauturi acidulate de culoare închisă, zmeura, afinele, vinul roșu;
    Obiceiurile proaste în alimentatie, pot de asemenea să influențeze sănătatea dinților și nu numai. Produsele cunoscute sub denumirea de “gustări” sunt cel mai adesea alese greșit, astfel că ideal ar fi ca între mese să nu consumăm astfel de gustări care vor solicita suplimentar întregul organism. Sub nicio formă, aceste gustări nu trebuie să fie foarte tari și nici dulci pentru a nu afecta dantura. Indicat ar fi, ca gustările dintre mesele principale să fie înlocuite cu un pahar de apă care poate fi de ajutor atât pentru cavitatea bucală, cât și pentru întregul sistem digestiv. În afara faptului că va veți hidrata corect organismul, apa va avea și un rol important în curățare.
alimente NEsanatoase pentru dinti
alimente NEsanatoase pentru dinti

Pentru a avea dinți sănătoși, avem nevoie de vitamine pe care le putem obține din alimentele:

  • calciul, poate fi obținut din produsele lactate;
  • fosforul, se găsește în ouă, carne de pui, curcan sau vită, pâine din făină integrală;
  • vitamina A, pe care o găsim în morcovi, dovleac, cartofi, spanac, brocoli;
  • vitamina C, prezentă în citrice dar și varză, căpșuni, roșii;
  • vitamina D, din lapte, gălbenuș de ou pește precum păstrăvul, somonul sau tonul;
alimente sanatoase pentru dinti
alimente sanatoase pentru dinti

În ce privește consumul de pâine sau biscuiți, aceste produse pot fi consumate moderat dacă sunt produse din făină integrală. Chiar și guma de mestecat este indicată daca nu are conținut de zahăr, pentru ca poate favoriza producția de salivă dar va și aduna din mâncarea care s-a lipit pe dinți. Morcovii, țelina și merele sunt alimente care curăță, protejează și întăresc dinții.

Cu alte cuvinte, secretul unei danturi sănătoase constă în alegerea alimentelor bogate în nutrienți și vitamine, fără a recurge la excese, astfel încat acestea să prevină erodarea dinților, retragerea gingiilor și să ofere elemente benefice și necesare.

#proteze dentare #proteze scheletate #proteze Kemeny #parodontologie #parodontoză #boala parodontală #gingivită #tratament parodontoză #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Extracția dintelui: consecințe și opțiuni de tratament

Extracția dentară urmărește îndepărtarea unui dinte care nu mai poate fi recuperat prin metode de tratament conservatoare, sau a cărui existență pe arcadă împiedică erupția sau alinierea normală a celorlați dinți. În conformitate cu procedurile clinicii dentare Paris Dental Clinis, recurgem la extracția dintelui numai după ce au fost epuizate toate posibilitățile terapeutice de păstrare prin care încercăm recuperarea dintelui afectat.

Extracția dentară va fi întotdeauna precedată de examene locale și generale minuțioase și de o un examen complementar radiologic (radiografie sau CBCT).

În urma extracției dentare survin anumite consecințe, dintre care cele mai importante sunt:

  • Migrarea dinților vecini și antagoniști ai zonei de extracție.
  • În timp apar deplasări ale tuturor dinților cu modificarea punctelor de contact. Modificarea punctelor de contact, antrenează leziuni ale papilelor interdentare.
  • Masticația unilaterală cu suprasolicitarea părții pe care se practică masticația.
  • La nivelul zonei de extracție, apar rezorbții (diminuări) ale volumului osos atât în sens vertical (înalțime) cât și orizontal (lățime).
  • Extracțiile multiple determină, de multe ori, probleme de masticație, fonație.

Dintre toate, migrarea dinților este cea mai importantă consecință. Odată cu aceste migrări apar dificultăți în stabilirea unui plan de tratament pentru zona edentată. Este foarte important ca pacientul să fie informat asupra multiplelor opțiuni de tratament a zonei edentate. De asemenea, este important ca pacientul să ia o decizie terapeutică împreună cu medicul curant, ținând cont de afecțiunile generale și locale ale pacientului, de disponibilitatea financiară a acestuia și de întregul context terapeutic al cavității orale.

Printre opțiunile de tratament în cazul unei zone edentate se numără:

  • Implantul post-extracțional aplicat imediat.
  • Implantul aplicat dupa vindecarea zonei post-extracționale.
  • Proteza parțială fixă, așa numita punte, care presupune prepararea, șlefuirea, dinților vecini și includerea acestora într-o lucrare care va închide spațiul edentat.
  • Puntea Maryland – o lucare protetică minim invazivă, care poate înlocui un singur dinte și, în functie de caz, prezintă anumite restricții pentru grupe dentare sau perioade de timp.
  • Proteza scheletată, în cazul unor extracții multiple.
  • Proteza Kemeny- o proteză din acrilat (plastic) cu rol temporar până la definitivarea lucrării finale (scop estetic).

dr. Paul Pescaru
medic dentist
Paris Dental Clinic

– – –
#extracții dentare #extracție molar #extracție dinte #implant post-extracțional #proteze dentare #proteze scheletate #proteze Kemeny #parodontologie #parodontoză #boala parodontală #gingivită #tratament parodontoză #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

De ce avem nevoie de aparate ortodontice mobile / mobilizabile?

aparate dentare mobile Paris Dental Clinic

Aparatele ortodontice mobile sau cele mobilizabile permit dezvoltarea oaselor maxilarului si a mandibulei, astfel incat dintii sa nu creasca inghesuiti si deformati.

Sunt preferate în timpul dentației mixte, perioada în care în gura copilului atât dinți “de lapte”, cât și dinți definitivi. Felul în care se dezvoltă un dinte “de lapte” influentează creșterea dintelui definitiv . Purtarea unui aparat ortodontic mobilizabil în timpul copilăriei nu ne scutește întotdeauna de aparatul ortodontic fix care poate urma în unele cazuri, dar simplifică și ajută mult pentru terapia cu aparat dentar fix. Un alt avantaj al aparatului mobil, îl reprezintă scurtarea intervalului de timp în care copilul va purta aparatul ortodontic fix (în cazul în care acesta îi va fi recomandat de către medicul ortodont).

Ce indicații terapeutice trebuie să respecte purtătorii de aparate dentare / aparate ortodontice mobileâ

Indicații legate de purtarea aparatului dentar mobil:

  • media de purtare este de 18-20 ore pe zi, inclusiv în timpul somnului
  • aparatul trebuie curățat și păstrat în condiții de igienă; se spală cu o perie specială dimineața și seara, iar când nu se află în cavitatea bucală, se pastrează uscat în cutia lui.

Indicații legate de igiena orală:

  • în timpul purtării aparatului ortodontic, trebuie să imbunătățim igiena orală
    și timpul acordat aceseia, deoarece purtarea aparatului favorizează acumularea de resturi alimentare. Se indică utilizarea aței dentare.

Indicații legate de alimentație. Pentru că în gura copilului dumneavoastră să nu se dezvolte un mediu favorabil formării cariilor, trebuie să evitați:

  • excesul de lichide care conțin zahăr
  • guma de mestecat cu zahăr, bomboanele cu o consistența lipicioasă
  • alimentele dure care pot deteriora mecanic aparatul dentar: dropsuri, acadele, floricele de porumb, nuci etc.
aparate dentare mobile Paris Dental Clinic
dr. Roxana Cighi medic dentist, specialist ortodonție și ortopedie dento-maxilo-facială Paris Dental Clinic – – – #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Purtarea unui asemenea aparat este o investitie pentru toată viața. Cu cât copilul dumneavoastră îl va purta mai repede, cu atât îndreptarea dinților va fi mai rapidă, scutindu-l de neplăceri care pot apărea mai târziu.

dr. Roxana Cighi
medic dentist, specialist ortodonție și ortopedie dento-maxilo-facială
Paris Dental Clinic

– – –
#aparate dentare mobile / aparate dentare mobilizabile #aparate ortodontice mobile #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Tipurile de aparate dentare / aparate ortodontice. La ce ajută fiecare dintre acestea?

aparate ortodontice Paris Dental Clinic

În prezent există numeroase tipuri de aparate dentare, atât fixe cât şi mobile sau mobilizabile. Aparatele ortodontice se utilizează pentru alinierea dinţilor și îmbunătățirea esteticii dentare și mușcăturii, reantrenarea muşchilor şi stimularea creşterii oaselor maxilare. În funcţie de severitatea și complexitatea problemei dumneavoastră, medicul specialist ortodont vă va recomanda tipul de aparat potrivit.

Aparate dentare (aparate ortodontice) fixe

Aparatele ortodontice fixe, sau “clasice”, sunt cele mai des întâlnite în momentul de față; formate din inele atașate la nivelul molarilor, arcuri şi bracket-uri. Inelele se cimentează în jurul molarilor şi servesc ca mijloc de ancorare pentru întregul dispozitiv, iar bracket-urile sunt în general fixate pe suprafaţa vestibulară (cea vizibilă / exteriorul dintelui) a dintelui. Arcurile trec prin bracket-uri şi sunt ataşate de inele. Arcul este fixat la nivelul bracket-urilor prin intermediul unor ligaturi elastice sau rigide în functie de caz. Strângerea ligaturilor periodic, la fiecare control ortodontic, exercită presiune asupra dinţilor, făcându-i să migreze treptat în poziția dorită. Aparatele ortodontice se activează de obicei lunar, însă intervalele de activare variază între două și opt săptămâni, în funcție de faza de tratament în care ne aflăm la momentul respectiv.

Close up portrait of smiling teen girl showing dental braces. Isolated on white background.

Perioada de utilizare a aparatului ortodontic variază între câteva luni și până la câţiva ani. În prezent, aparatele dentare sunt mai puţin voluminoase, făcându-le mai ușor de suportat de către pacient. Aparatele dentare de generație nouă conţin mult mai puţin metal decât în trecut. Pentru copii se pot folosi aparate ortodontice colorate, în timp ce adulţii preferă variantele transparente, “invizibile”.

Aparate ortodontice fixe, speciale

Se utilizează pentru decondiționarea obiceiurilor vicioase; pentru controlul sugerii policelui sau al deglutiției infantile (interpunerea limbii între arcade în momentul în care se realizează înghițirea), acestea sunt fixate pe dinţi cu inele. Pentru că sunt foarte incomode în timpul masticaţiei, se folosesc numai în momentele în care sunt imperios necesare.

https://www.high-endrolex.com/47

Aparate menţinătoare de spaţiu, fixe

În cazul pierderii premature a unui dinte de lapte, din cauza unei carii sau a unui traumatism, se foloseşte un dispozitiv pentru a menţine spatiul deschis până la eruperea omologului permanent. Pe unul dintre dinţii care încadrează breşa edentată se fixează un inel, de la care se extinde o sârmă către celălalt dinte învecinat cu breşa.

Aparate dentare mobile

Gutierele

Gutierele reprezintă – în unele cazuri bine stabilite de către medicul specialist ortodont – o alternativă mai ușoară la aparatele ortodontice clasice. Pentru adulţi, gutierele în serie sunt recomandate din ce în ce mai frecvent, pentru realinierea dinţilor, în acelaşi mod în care acţionează şi aparatele dentare, însă fără arcuri sau alte sisteme atașate pe dinti. Gutierele sunt aproape invizibile şi se scot în timpul mesei, periajului şi atunci când utilizăm aţa dentară.

Menţinătoarele de spaţiu

Menţinătoarele de spaţiu mobile funcționează după acelasi principiu ca și menţinătoarele de spaţiu fixe. Acestea sunt executate dintr-o bază acrilică care se mulează pe maxilar, fiind formate din ligaturi de sârmă sau din plastic fixate între dinţi, pentru menţinerea spaţiului dintre aceştia. Succesul acestor dispositive este condiționat de durata de purtare.

dr. Roxana Cighi
medic dentist, specialist ortodonție și ortopedie dento-maxilo-facială
Paris Dental Clinic

– – –
#aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Care este vârsta potrivită pentru un control la medicul specialist ortodont?

aparate ortoontice la copii, ortodontie Paris Dental Clinic

Ortodonția în cazul copiilor

Cel mai indicat ar fi ca vizita la medicul specialist ortodont să aibă loc în jurul vârstei de 6-7 ani pentru a se decide dacă se impune tratament ortodontic și care ar fi cel mai potrivit moment pentru demararea tratamentului?

Molarii primi permanenți și incisivii superiori / inferiori au erupt deja la această vârstă, iar problemele de ocluzie pot fi analizate (ocluzie incrucișată, înghesuiri sau alte probleme). Atunci când copilul este dinspensarizat din timp, medicul specialist poate ghida creșterea osoasă a mandibulei / maxilarului și de asemenea poate dirija erupția dinților permanenți într-o poziție corectă.

Tratamentul ortodontic precoce, poate de asemenea determina expansiunea arcadelor dentare și poate câștiga spațiu pentru dinții permanenți. În unele cazuri, tratamentul ortodontic evită necesitatea de a extrage dinți permanenți, corectează obiceiurile vicioase precum suptul degetului și elimină deglutiția atipică sau anumite problemele de vorbire. Cu alte cuvinte, tratamentul timpuriu poate simplifica tratamentul de mai târziu.

Uneori dinții nu se aliniază frumos pe cele două arcade dentare și determină, pe lângă un aspect inestetic, probleme în masticație, igienă, precum și defecte la nivelul smalțului.

Cu cât se intervine mai repede în scopul corectării pozitiei dinților, cu atât efectele sunt mai rapide.

Cum vă dați seama dacă copilul dumneavoastră ar putea avea nevoie de aparat dentar? Statisticile au arătat faptul că o aproximativ 60%-70% dintre copii au nevoie de aparat ortodontic, cauza acestui procent considerabil fiind atribuită în principal obiceiurilor alimentare și obiceiurilor vicioase. De cele mai multe ori:

  • dinții au formă sau dispunere anormală, sunt înghesuiți sau rotați
  • copilul respiră pe gură
  • copilul își suge degetul
  • copilul își scrâșnește dinții
  • dinții de lapte cad cu întârziere sau dinții permanenți cresc cu întârziere.

Ortodonția în cazul adulților

Datorită progreselor din domeniul ortodonției și ortopediei maxilo-faciale, tratamentul ortodontic se poate aplica indiferent de vârstă. Un mare procent dintre purtătorii aparatelor ortodontice fixe, au varste de peste 20-25 de ani.

Zâmbetul perfect este un deziderat pe care îl caută majoritatea oamenilor, indiferent de vârstă. Vârsta nu mai este un motiv pentru a amâna corectarea alinierii dinților cu pozitionare deficitară; accest lucru fiind posibil dacă gingiile, structura dentară și cea a oaselor maxilare sunt sănătoase.

Pentru a afla mai multe despre mijloacele de tratament adecvate, vă așteptăm să vă faceți o programare la Paris Dental Clinic. Niciodată nu este prea târziu să-ți îmbunătățești zâmbetul.

dr. Roxana Cighi
medic dentist, specialist ortodonție și ortopedie dento-maxilo-facială
Paris Dental Clinic

– – –
#aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Am nevoie de tratament ortodontic? Am nevoie de aparat dentar? Cum aflu…?

ortodontie, aparate dentare - Paris Dental Clinic

Medicul dentist sau medicul specialist ortodont pot stabilii dacă aveţi nevoie de tratament ortodontic și / sau de aparat dentar.

Planul de tratament ortodontic este personalziat pentru fiecare pacient. Diagnosticul se realizează cu ajutorul unor instrumente și investigații medicale care includ:

  • anamneza medicală şi dentară completă;
  • examen clinic;
  • mulajul dinților (amprentarea);
  • radiografii (o radiografie panoramincă, o teleradiografie de profil);
  • fotografii dentare speciale.
zâmbetul tău merită

Dacă aveţi unul dintre următoarele simptome, sunteţi potenţial candidat pentru tratamente ortodoncie / aparate dentare:

  • supraocluzie verticală (overbite) – când dinţii frontali superiori ies cu mult în faţa celor inferiori, formându-se o treaptă între dinții celor două arcade;
  • ocluzia inversă (underbite) – se manifestă printr-un “aspect de bulldog”, când dinţii frontali inferiori sunt ieşiţi mult în faţă și / sau cei superiori sunt retraşi mult în spate;
  • ocluzie încrucişată – când dinţii superiori nu se potrivesc în faţă peste cei inferiori;
  • ocluzie deschisă – existența unui spaţiu între suprafeţele incizale / ocluzale ale dinţilor frontali şi / sau laterali, atunci când dvs. muşcaţi pe dinţii laterali;
  • malocluzie la nivelul liniei mediene – când linia care trece prin centrul dinţilor frontali superiori nu se aliniază cu linia care trece prin centrul dinţilor frontali inferiori, existand devieri;
  • dizarmonie dento-maxilară cu spațieri dentare – spaţii interdentare care nu umplu toată arcada sau „breşe edentate” ca rezultat al lipsei dinţilor;
    -dizarmonie dento-maxilară cu “înghesuire dentară” – numărul dinților este prea mare pe arcadă, sau dimensiunea lor este în neconcordanță cu dimensiunea osului dento-alveolar pe care il au dinții la dispoziție pentru a se alinia corect.
aparate ortodontice

dr. Roxana Cighi
medic dentist, specialist ortodonție și ortopedie dento-maxilo-facială
Paris Dental Clinic

– – –
#aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Despre ortodonție

Ortodontie la clinica stomatologica Paris Dental Clinic

Ce este ortodonția și cum ne ajută tratamentele ortodontice și aparatele dentare?

Denumirea completă a acestei discipline în nomenclatorul Ministerului Sănătății este “Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială”. Ortodonţia este o specializare a medicinei dentare care se ocupă de interceptarea și corectarea anomaliilor dento-maxilare și a malocluziei (mușcătura defectuoasă).

Dinţii malpoziționați (dinți strâmbi) sau care nu sunt aliniaţi corect sunt mai greu de întreţinut și de igienizat corect. Acești dinți pot fi pierduţi mai devreme datorită apariției mai frecvente a cariei şi a bolii parodontale şi obligă muşchii masticatori la un efort suplimentar excesiv. Efortul excesiv al acestor mușchi favorizează apariția durerilor de cap, a durerilor în articulația temporo-mandibulară (ATM), disfuncţii ale ATM şi de asemenea dureri la nivelul gâtului, umerilor şi chiar a spatelui.

Dezavantajul invocat cel mai des de către pacienții care solicită contol / tratament ortodontic, este aspectul inestetic al dinţilor malpozitionați (nealiniaţi corect).

Avantajele tratamentului ortodontic

Printre avantajele urmării unui tratament ortodontic se numără îmbunătățirea sănătații orale, un aspect mai armonios şi o durabilitate și o funcționalitate mai bune a dinţilor din cavitatea bucală.

Ce specializări urmează medicii dentiști înainte să devină specialiști ortodonți?

Pentru a deveni medic specialist ortodont, medicul dentist trebuie să urmeze, în baza unui concurs, un stagiu de instruire într-o clinică universitară din țară sau din strainatate – Rezidențiat. La finalul perioadei de 3 ani a Rezidențiatului, în baza absolvirii unui examen, medicului dentist i se conferă titlul de medic specialist ortodont. Perioada de Rezidențiat și practica efectuată de către medic în această perioadă, examenul de medic specialist, participarea la cursurile de perfecționare practice și la congresele internaționale plus experiența acumulată tratând cazuri ortodontice, califică medicul specialist ortodont pentru practicarea specializării denumită Ortodonție.

dr. Roxana Cighi
medic dentist, specialist ortodonție și ortopedie dento-maxilo-facială
Paris Dental Clinic

– – –
#aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Ce este și ce implică un tratament endodontic?

tratamente endodontice, tratamente de canal - Paris Dental Clinic

Tratamente de canal: endodonție, Paris Dental Clinic

Tratamentul endodontic (popular, tratament de canal) este o procedură nedureroasă de stomatologie, prin care medicul stomatolog specialist curăță canalele dintelui de pulpa dentară inflamată sau infectată. Mulțumită evoluției constante și tehnologiilor superioare, tratamentele endodontice se realizează acum cu ajutorul unor instrumente medicale care facilitează un tratament endodontic predictibil și cu prognostic favorabil pe termen lung.

În timpul tratamentului de canal, medicul stomatolog specialist poate măsura în timp real, lungimea canalelor din interiorul dintelui. Manoperele pentru tratamentele endodontice sunt mult mai eficiente când se efectuează cu ajutorul acelor rotative flexibile, care prelucrează canalele și respectă curburile acestora; microscopul operator ajută la realizarea procedurilor de finețe în cazul variațiilor anatomice.

Când putem amâna această procedură?

În momentul în care dintele este sensibil la rece și dulce, putem spune că acesta este afectat de carie, dar fără inflamarea nervului; în aceste cazuri, de cele mai multe ori, totul se finalizează cu o simplă obturație (plombă). Dacă durerea la rece durează între 1 și 3 minute după îndepărtarea sursei reci, înseamnă că s-a produs inflamarea nervului. În această fază, procesul inflamatoriu este reversibil și medicul poate opta pentru obturație cu un liner – pentru a proteja pulpa de factorii externi traumatici (procedură numită coafaj indirect / direct).

Dacă durerea la rece este vie și se produce spontan, deci nu numai în contact cu sursa rece, și durează mai multe minute sau chiar ore, atunci concluzia este că s-a produs inflamarea nervului, într-un stadiu ireversibil; în aceste cazuri este necesar ca tratamentul de canal să fie efectuat cât mai repede!

tratamente endodontice, tratamente de canal Paris Dental Clinic

 

tratamentul endodontic | tratamentul de canal

Fără tratament adecvat, pulpa dentară moare (se necrozează). – După ce moare pulpa dentară, durerea dispare, de aceea multe persoane nu se mai prezintă la medicul dentist. Acesta este însă un semn că situația se agravează, în niciun caz că s-a rezolvat de la sine.

O situație agravată implică mai multe proceduri și costuri semnificativ mai mari, de aceea este bine să vă programați la cabinetul stomatologic de la primele simptome apărute.

dr. Mădălina Pintea
medic dentist, specialist endodonție
Paris Dental Clinic


Servicii Paris Dental Clinic: implanturi dentare (implantologie), albire dentară (estetică dentară), aparate dentare / aparate ortodontice (ortodonție), detartraj cu ultrasunete / detartraj air flow (profilaxie dentară), proteze dentare (protetică dentară), tratamente chirurgicale (chirurgie dento-alveolară), tratamente endodontice / tratamente de canal (endodonție), tratamente periodontale (parodontologie).Acest articol menționează pălăriile tale preferate la prețuri super mici. https://fakewatch.is/ replica ceasuri Alegeți dintre livrare în aceeași zi, livrare cu mașina sau ridicarea comenzii.


Inlay / Onlay / Overlay

inlay / onlay / overlay, Paris Dental Clinic

Cariile dentare reprezintă una dintre cele mai frecvente probleme întâlnite în rândul pacienților. Refacerea dintelui afectat de carie se realizează de cele mai multe ori printr-o restaurare directă, o obturație dentară (plombă). Obturațiile coronare (plombele) sunt realizate în aceeași ședință cu tratarea cariei, fiind o procedură stomatologică rapidă.

Ca alternativă superioară pentru obișnuita plombă, avem restaurările indirecte, inlay / onlay / overlay, în funcție de întinderea pe care aceste lucrări o au pe suprafața dintelui afectat. Lucrările inlay / onlay / overlay, sunt indicate în special în situația în care pereții dintelui rămân foarte subțiri și prezintă un risc mare de fractură pe viitor. Aceste restaurări indirecte se realizează în două ședințe, prin colaborarea medicului dentist cu tehnicianul dentar.

Inlay-ul este folosit pentru a suplini 1-2 pereți ai unui dinte.

Onlay-ul acoperă o suprafață mai mare a dintelui; se folosește când distrucția coronară este mai avansată. Rezistența crescută face ca acesta să fie ultima soluție, înainte de acoperirea cu o coroană dentară.

Overlay-ul este folosit la reconstrucția morfologiei feței ocluzale (fața dintelui pe care se face masticația).

Indicațiile acestor restaurari indirecte sunt:
– cavități proximale cu acces greu pentru obturațiile de compozit, cu punct de contact greu de realizat
– distrugere mare a suprafeței dintelui (peste 50 %)
– înlocuirea unor obturații vechi, inestetice pentru a obține funcționalitate și un aspect mai natural
– refacerea conturului dintelui natural.

https://www.high-endrolex.com/44

Avantaje lucrări stomatologice inlay / onlay / overlay:
– Reprezintă o alternativă mai bună pentru obturații, prin refacerea perfectă a formei anatomice a dintelui, aspect estetic deosebit, adaptare marginală bună cu protecția papilei interdentare, rezistență la uzură, stabilitate coloristică.
– Inlay / onlay / overlay reprezintă cea mai bună variantă în cazul dinților supuși unui grad mare de distrucție, care necesită o reconstrucție partială.

Materialele din care sunt realizate pot să difere în funcție de situație sau de opțiunea fiecărui pacient. În clinica stomatologică Paris Dental Clinic realizăm aceste lucrări din materiale compozite sau din ceramică. Ambele variante sunt estetice și copiază culoarea dintilor naturali.

dr. Anastasia Platon
medic dentist, specialist protetică dentară
Paris Dental Clinic

– – –
#inlay / onlay / overlay #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Cariile interdentare

tratamentul cariilor interdentare, Paris Dental Clinic

De ce trebuie să merg la control dacă nu mă dor dinții? De ce să folosesc și ața dentară? Este suficientă periuța de dinți pentru igienizare?

În următorul caz veți găsi răspunsuri pentru întrebările de mai sus. Zonele interdentare sunt suprafețe unde nu pot ajunge periuțele de dinți manuale sau periuțele de dinți electrice; sunt spații atât de ascunse, încât majoritatea pacienților, din păcate, le consideră nesemnificative. Astfel ajung de multe ori în situația “azi dimineață mi-a apărut o carie foarte mare pe un dinte sănătos” sau “mă doare dintele, deși nu are nicio carie”. De fapt, pe dintele acela evoluează de foarte mult timp caria și abia acum este vizibilă sau în cazurile mai nefericite, dureroasă.  

https://www.high-endrolex.com/36

Ce se intamplă? Clinic, nu este nici un dinte cariat.

cariile interdentare, Paris Dental Clinic


Radiologic, se vede o carie interdentară mare.

radiografie carii interdentare

Smalțul este stratul cel mai dur al dintelui. Acesta este rezistent la forțe foarte mari, la atacuri acide repetate, la o multitudine de bacterii, dar totul pana la UN PUNCT! Un punct minuscul, într-o zonă interdentară. Acolo încep multe carii și rămân multă vreme neobservate. În felul acesta, ajung în următorul strat al dintelui, dentina. 

Dentina este mai moale, de regulă nu este expusă bacteriilor, nu e construită să reziste atât de mult atacurilor. Din acest motiv, se cariază mult mai ușor și mai repede decat smalțul. Astfel, dintele poate rămâne doar cu o carcasă de smalț, sub care, pe interior, caria ascunsă formează un gol tot mai mare. Ele sunt atât de bine ascunse, încât uneori nu le poate depista nici măcar ochiul experimentat al stomatologului, în cea mai bună lumină, nici cu lupe sau la microscop. Aici vin în ajutorul nostru radiografiile dentare. Medicul stomatolog vă poate îndruma să faceți una sau mai multe radiografii, prin care se pot depista din timp aceste carii.As stated in this article, https://swisswatch.is you can browse your selection of available deals on smartphones and top brands and explore the cell phone service plans that best suit your needs.

Odată înlăturată carcasa de smalț, se vede caria aflată în evoluție.
tratarea cariilor interdentare
Mai departe, se îndepărtează tot țesutul afectat de carie.
tratament carii interdentare Paris Dental Clinic
Refacerea peretelui dentar pierdut.
tratament carie interdentara Paris Dental Clinic, clinica stomatologica Cluj
Obturația dentară finală.


dr. Corina Marc
medic dentist, manager general
Paris Dental Clinic

– – –

#carii interdentare #carie dentară #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Extracția molarilor de minte / măsele de minte, ca soluție pentru mai multe afecțiuni dentare

maseaua de minte

De ce în unele cazuri este nevoie să extragem “măseaua de minte”?

Corpul uman se adaptează mereu noilor condiții de viață. Datorită mâncării tot mai procesate și mai ușor de mestecat, maxilarele noastre devin tot mai mici și numărul de dinți se reduce. Molarii de minte, fiind ultimii dinți care erup, de cele mai multe ori fie nu au spațiu suficient, fie se află într-o poziție incorectă. Acesta este motivul pentru care de multe ori, ajungem la decizia de a-i extrage.

Ca principiu general, dinții nu trebuie extrași fără o cauză sau un motiv bine întemeiat. Avem nevoie de un motiv științific justificat, chiar și în cazul extracțiilor măselelor de minte.

Cele mai des întâlnite complicatii în cazul eruptiei măselelor de minte sunt:

Pericorinarita: este cauza cea mai comună pentru extracția molarilor de minte mandibulari. Este în fapt, o infecție care apare la molarii de minte în curs de erupție și se finalizează deseori cu abces (puroi).

Cariile dentare: molarii de minte au o prevalență crescută de carii, datorită dificultății igienizării lor, cauzată de poziționarea lor în arcada dentară.

Probleme parodontale: apar din cauza dificultății de igienizare a molarilor de minte.

Înghesuirea celorlalți dinți: măselele de minte pot produce o forță anterioară care determină înghesuirea celorlalți dinți de pe arcadă. În aceste cazuri este indicată extracția. Dacă s-au produs deja modificări de structură, molarii se pot extrage în timpul sau cel târziu după tratamentul ortodontic.

Resorbția rădăcinilor dinților vecini: dacă sunt orientați spre rădăcina dintelui de lângă ei, pot produce resorbția dinților respectivi, ajungându-se astfel la extracția ambilor molari. Molarii incluși au oricând un potențial factor de infecție, atâta timp cât nu pot erupe pe arcadă sau sunt erupți incomplet datorită lipsei de spațiu.

Radiografia preoperatorie este obligatorie pentru a vizualiza numărul și poziția rădăcinilor, raporturile molarului cu dinții vecini, structura și densitatea osului înconjurător, raporturile molarului cu formațiunile anatomice de vecinătate, respectiv sinusul maxilar pentru molarii superiori și canalul mandibular pentru molarii inferiori.

dr. Paul Pescaru
medic dentist
Paris Dental Clinic

– – –
#molarii de minte #măseaua de minte #extracție molar de minte #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Fațete dentare: o soluție rapidă și fără durere, pentru reabilitări și estetică dentară

fatete dentare Paris Dental Clinic

fațete dentare Cluj | dental veneers Cluj | estetica dentară

Faţetele dentare sunt lucrări protetice de forma unor pelicule subţiri de porţelan (ceramică) sau oxid de Zirconiu, folosite pentru a îmbunătăți aspectul natural al dinţilor. Fațetele sunt realizate în laboratoarele de tehnică dentară individual, personalizate în funcție de situația clinică a pacientului.

fatete dentare Paris Dental Clinic
mostre fațete dentare

Fațeta acoperă partea frontală a dintelui și este indicată în următoarele situaţii:

  • pentru modificarea culorii dinților
  • pentru modificarea formei dinților
  • ca tratament pentru dinți fracturaţi
  • pentru închiderea spațiilor dentare inestetice
  • pentru corectarea poziţiei dinților.

Fiind un tratament ireversibil, este important să aveți toate informațiile despre această procedură și modalitatea de îngrijire a fațetelor, înainte de a lua decizia.

https://www.high-endrolex.com/38

fatete dentare Paris Dental Clinic
înainte / după aplicare fațete

Fațetele cu preparare și fără preparare

Fațetele sunt considerate permanente deoarece, fiind foarte subțiri, după cimentarea adezivă pe dinții naturali ele devin corp comun cu dintele. În cazul fațetelor cu preparare dentară, medicul dentist modifică structura dinților naturali, mai mult sau mai puțin, în funcție de fiecare caz în parte, pentru ca aspectul final să fie cât mai estetic. Stratul exterior al smalțului este îndepărtat pentru a face loc modificărilor dorite iar ulterior fațetele se vor cimenta direct pe dinte.

dental veneers Paris Dental Clinic
dental veneers | fațete dentare

În schimb, la fațetele fără preparare dentară, șlefuirea dinților este minimă, sau inexistentă menajând în acest fel substanța dentară (smalțul). Deși sunt avantajoase și procesul de aplicare este nedureros, aceste fațete non-prep nu sunt indicate tuturor pacienților. Acolo unde modificările estetice dorite sunt mari, s-ar putea sa fie nevoie și de prepararea dintelui.

Pentru a stabili exact gradul necesar de șlefuire, în funcție de fiecare caz în parte, se poate face un “test drive” sau “preview”, numit în termeni de specialitate wax-up și mock-up. Astfel, pacientul poate previzualiza rezultatul final înainte de a lua o decizie în ceea ce privește tratamentul. În această fază se pot discuta orice alte modificări de formă dorite. Odată stabilite toate detaliile se poate începe tratamentul.

fatetare dentara Cluj Paris Dental
cum se aplică fațetele dentare?

După aplicarea pe suprafața dintelui, fațetele sunt aproape indistinctibile și se integrează in armonia facială. Stabilitatea coloristică a fațetelor este un mare avantaj, însă pentru a păstra fațetele într-o stare bună, periajul regulat și folosirea aței dentare sunt necesare pentru că dinții acoperiți sunt la fel de predispuși la carii. Sunt de evitat alimentele și băuturile care pătează, pentru a nu crea o diferență cromatică între dinții naturali și cei cu fațete. Sunt recomandate vizitele regulate la medicul stomatolog pentru control și igienizare profesională (detartraj și airflow).

dr. Anastasia Platon
medic dentist, specialist protetică dentară
Paris Dental Clinic

– – –

#fațete dentare #fațete ceramică #fațete eMax #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

În ce constă consultația parodontală? Etapele pe înțelesul tuturor

consultatie parodontala, Paris Dental Clinic

Importantă pentru depistarea timpurie a semnelor clinice pentru un tratament cu șanse cât mai mari de reușită pentru boala parodontală

Pentru a înțelege în ce constă consultația parodontală realizată de un medic specialist, trebuie să ne familiarizăm cu semnificația noțiunii de parodonțiu. Parodonțiul reprezintă totalitatea structurilor care mențin dintele stabil în cavitatea bucală: gingie, ligamente parodontale și os.

dr. Paul Pescaru @ Paris Dental Clinic

Medicul specialist în parodontologie începe consultația prin examinarea clinică a cavității orale. În cadrul examinării se evidențiază factorii de risc locali (placă dentară, tartru, carii, tratamente dentare vechi sau necorespunzătoare, etc.) care duc la inflamația gingiei și ulterior la instalarea bolii parodontale (vezi articolul – Gingivita sau boala parodontală).

Paris Dental Clinic – Iubește medicul pe care îl urăști!

Într-o primă etapă (1) se examinează gingia. În această fază analizăm forma, aspectul și respectiv culoarea țesuturilor gingivale. Important de reținut: aspectul / textura gingiei sănătoase este de “coajă de portocală” având culoarea roz pal.

https://www.high-endrolex.com/46

Următoarea etapă (2) constă în realizarea fișei parodontale de către medicul specialist. Pentru început, evaluăm calitatea igienei orale prin evidențierea plăcii bacteriene cu ajutorul soluțiilor colorante sau revelatorilor de placă. Cu ajutorul fișei parodontale se determină indicele de placă bacteriană. Dacă indicele de placă bacteriană este mic (sub 20%), înseamnă că nivelul igienei orale este corespunzător. Realizarea periodică a indicelui de placă bacteriană permite verificarea eficienței periajului dentar zilnic.

Pasul următor (3) este evaluarea statusului parodonțiului profund și se efectuează cu ajutorul sondei parodontale. Sonda parodontală este un instrument special (sondă) rotunjit la vârf având inscripționate anumite gradații. Cu ajutorul acestui instrument se măsoară în 6 puncte diferite marginea gingivală, la nivelul fiecărui dinte. Examinarea cu sonda parodontală ne ajută să depistăm așa numitele pungi parodontale, care sunt de fapt pierderi osoase din jurul rădăcinii dinților.

Ultima etapă (4), care se efectuează concomitent cu măsurătorile, este monitorizarea sângerării gingivale prin determinarea indicelui de sângerare. Sângerarea gingivală reprezintă semnul obiectiv de apreciere a inflamației gingivale. Trebuie reținut că absența sângerării reprezintă semnul clinic al unei gingii sănătoase.

examinarea cu sonda parodontală

Consultația are importanță majoră pentru determinarea timpurie a bolii parodontale precum și a prevenirii acesteia. Dacă în urma consultației se depistează prezența unor factori care semnalează boala parodontală, se trece la elaborarea unui plan de tratament care ne va ajuta să stabilizăm boala parodontală și să oprim evoluția acesteia.

Pentru mai multe detalii despre boala parodontală, vedeți articolul Gingivita sau boala parodontală: cauze tratament publicat pe blogul nostru în data de 20 septembrie și scris de colega noastră Corina Marc – medic dentist la clinica stomatologică Paris Dental Clinic.

dr. Paul Pescaru
medic dentist
Paris Dental Clinic

– – –
#parodontologie #parodontoză #boala parodontală #gingivită #tratament parodontoză #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Extracție versus tratament stomatologic. Avantaje și dezavantaje.

extractie vs tratament, Paris Dental Clinic

Zi de zi ne confruntăm cu situații limită. Aceste situații apar în toate aspectele vieții noastre, inclusiv în planul sănătății dentare atunci când trebuie să decidem dacă facem sau nu eforturi să păstrăm un dinte. În acest caz, fiind vorba de o decizie care implică cunoștințe de specialitate, este bine să avem în vedere opinia unui specialist (medic) de încredere. De aceea ați ajuns să citiți articolul nostru. 🙂

Ultimele studii și inovații în medicina dentară ne prezintă metode noi de succes și minim invazive pentru prelungirea vieții dinților noștri naturali. Aceste cazuri, în care structura dentară restantă este minimă, distrucția coronară majoră pune mereu în perspectivă discuția clasică:
EXTRACȚIE vs. TRATAMENT sau EXTRACȚIE DENTARĂ vs. “hai să resuscităm dintele”. Această “resuscitare” presupune faptul că pentru reconstrucția dintelui pereții acestuia trebuie să aibă o înălțime de minimum 2 mm și o grosime de, la fel, minimum 2 mm pentru un efect de încercuire stabil în vederea viitoarei construcții.

Aceste considerente implică deseori realizarea unor imagini radiologice 3D în funcție de care putem calcula și planifica următoarele etape. De cele mai multe ori, acest considerent nu este fezabil clinic, de aceea se realizează o colaborare între medicul endodont și medicul chirurg. Colaborarea între cei doi presupune ca medicul chirurg să realizeze o manoperă de mică amploare prin care reușește recuperarea celor 2 mm de structură dentară necesară.

Medicul endodont va continua cu reconstrucția pereților, după care urmează tratamentul de canal (tratamentul endodontic) și ramforsarea cu un pivot din fibră de sticlă + acoperirea cu o coroană de înveliș (vezi imaginile de mai jos).

situația inițială cu distrucții coronare masive
după intervenția chirurgicală și refacerea pereților
după tratamentul de canal și ranforsarea dintelui cu pivot din fibră de sticlă

Această metodă prin care prelungim viața dintelui pe arcadă are foarte multe beneficii, cum ar fi:
– menținerea activă a osului adiacent și impiedicarea resorbției care ar fi urmat în cazul unei extracții
– migrarea dinților alăturați în cazul unei extractii
– egresia (ieșirea dintelui din alveolă) dintelui antagonist.

Sfatul echipei de la clinica stomatologică Paris Dental Clinic va fi mereu adoptarea unei soluții minim invazive, cu un prognostic favorabil pe termen lung, cu planificarea unei opțiuni de restaurare estetică si durabilă și plasarea extracției dintelui pe ultimul plan.

dr. Mădălina Pintea
medic dentist, specialist endodonție
Paris Dental Clinic

– – –
#extracții dinți #extracții molari #extracția ca și tratament stomatologic #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Etapele inserării unui implant dentar la clinica stomatologică Paris Dental Clinic

etape implant dentar Paris Dental

Înainte de planificarea implantului, un medic stomatolog generalist al Paris Dental Clinic efectuează o consultație stomatologică pentru a exclude și / sau trata orice afectiune dentară, care ar putea influența în orice fel integrarea osoasă a implanturilor dentare. Planul de tratament începe prin asanarea tuturor infecțiilor, tratarea cariilor, a gingivitei sau a parodontitei. Dacă se doresc sau se impun modificări prin tratamente ortodontice, acestea se vor efectua obligatoriu înainte de inserția oricărui implant dentar. De ce? Pentru că odată stabilită poziția implanturilor dentare, acestea nu se mai pot modifica.

După ce etapele și tratamentele stomatologice amintite anterior sunt finalizate, medicul stomatolog va stabili, în funcție de cazul tău, ce tip de investigații radiologice sunt necesare pentru a stabili toate dimensiunile osului existent.

Medicul stomatolog specialist în implantologie va decide pe baza radiografiilor dentare:
– dacă există os suficient pentru plasarea unui implant dentar?
– ce fel de implant dentar este indicat?
– dacă sunt necesare și alte tratamente precum adiția osoasă înainte sau în timpul intervenției chirurgicale?

În următoarea ședință, după ce toate detaliile sunt stabilite și planificate, se va insera implantul dentar. Implantologul va efectua în prealabil o anestezie locală, după care introduce implantul în os. După 10-14 zile vor fi îndepărtate firele de vindecare. Timp de 4-6 luni, cât durează vindecarea implanturilor dentare, acestea vor fi acoperite de gingie.

Pentru zonele vizibile cu expunere mare, precum zona incisivilor sau alte situații speciale, se pot realiza lucrări dentare provizorii: coroane dentare, punți dentare sau proteze dentare pe implanturi. Pe cât posibil însă, indicăm realizarea lucrărilor numai după vindecarea totală a zonei unde s-a efectuat implantul dentar.

etape implant dentar Paris Dental

 

Etape implant dentar Paris Dental

După cele 4-6 luni aferente vindecării, se descoperă implantul și se montează șurubul de vindecare. Acesta conformează gingia pentru viitoarea lucrare.

După un interval de 2-8 săptămâni, medicul poate sa ia amprenta pentru viitoarea lucrare protetică, care în funcție de situație va înlocui unul sau mai mulți dinți.

Timpul de realizare și ședințele necesare obținerii lucrării finale de implanturi dentare la Paris Dental Clinic pot să difere în funcție de tipul lucrării protetice. Pentru o coroană sau o punte dentară, spre exemplu, sunt necesare 4 ședințe timp de 2 săptămâni.

Vă așteptăm la Paris Dental Clinic cu o gamă completă de implanturi dentare potrivite pentru o multitudine de cazuri clinice. Nu ezita să ne suni pentru o programare în care putem să-ți explicăm mai în detaliu etapele și procedurile chirurgicale de implantologie.

Te afli la o consultație distanță de un zâmbet optim funcțional și estetic. 🙂

Dorești o programare pentru consultație și planificare implant dentar? Sună la 0770 646 706.

dr. Corina Marc
medic dentist, manager general
Paris Dental Clinic

– – – #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Implanturi dentare la Paris Dental Clinic

implanturi dentare Paris Dental Clinic

factori important de luat în considerare pentru implanturi dentare | informații utile și condiții de luat în calcul

Viața unui implant dentar în condiții ideale este de peste 10 ani cu o rată de succes de 96%. Un implant dentar sănătos este un implant care nu este mobil nu sângerează la sondare este nedureros și nu prezintă pungi parodontale si retracții osoase.

Durata de viață pentru implanturi dentare depinde de următorii factori:

  • calitatea osului în care este inserat implantul dentar: înălțimea osului, grosimea cât și densitatea acestuia. În situația în care unul dintre acești parametrii nu este optim, se pot realiza reconstrucții osoase sau reconstrucții ale părților moi pentru îmbunătățirea condițiilor locale.
  • starea de sănătate a pacientului: se consideră că pacienții cu diabet zaharat sunt mai susceptibili la apariția infecțiilor și în cazul în care glicemia nu este ținută sub control, pot să apăra probleme în ceea ce privește integrarea sau funcționalitatea implanturilor dentare. Osteoporoza este o altă afecțiune, care poate avea un efect negativ asupra integrării implanturilor în os. Pacienții cu chimioterapie și / sau radioterapie prezintă un risc mai mare pentru pierderea implantului dentar. Bruxismul (scrâșnitul dinților) poate duce la o durată mai scurtă de viață a implanturilor dentare.
  • igiena orală este de asemena unul dintre cei mai importanți factori. Este nevoie să luăm măsuri imediate în cazul unei igiene orale precare și să ne facem controlul periodic o dată la 6 luni. Depunerea tartrului și a plăcii bacteriene pe suprafața lucrărilor pe implant, duce la apariția infecțiilor periimplantare (din jurul implanturilor).
  • obiceiurile vicioase precum fumatul: se consideră că în cazul unui fumător cu peste 20 de țigări pe zi, durata de viață a unui implant dentar se poate înjumătăți.
  • nerespectarea timpilor de vindecare de după inserarea implanturilor în os, poate afecta osteointegrarea implantului dentar. Este necesar să aștemtăm minimum de 4 luni până la aplicarea lucrărilor de durată pe implantul dentar, iar uneori acest timp trebuie crescut la 6 sau chiar 8 luni. Lucrările care se aplică imediat post-implantar sunt lucrări provizorii care au mai mult rol estetic decât funcțional.

dr. Bianca Tomina
medic dentist, specialist chirurgie dento-alveolară
Paris Dental Clinic

– – –
#implantologie #implanturi dentare #implant dentar #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Gingivita sau boala parodontală: cauze tratament

tratament gingivita, tratament parodontoza, Paris Dental Clinic

Cauze boală parodontală / cauze gingivită

Gingivita sau boala parodontală este consecința formării peliculei de placă dentară pe dinți. Dacă nu este îndepartată placa dentară printr-un periaj dentar corect, aceasta irită și duce la inflamarea gingiilor. Gingiile vor fi mai roșii, mai rotunjite și vor sângeara la periaj sau atingere.

Gingivita netratată dezvoltă boala parodontală. Boala parodontală evoluează lent și fără simptome. Dacă boala este detectată târziu, opțiunile de tratament sunt limitate. În acets caz, tratarea gingivitei este mai dificilă și mai costisitoare.

Semnele bolii parodontale:

  • retragerea gingiei și descoperirea rădăcinii
  • sensibilitate dentară la rece și dulce
  • schimbarea poziției dinților
  • senzația vizuală de dinte mai lung
  • mobilitate dentară din ce în ce mai mare
  • formare pungi parodontale, care favorizează dezvoltarea bacteriană.

Efectele gingivitei / efecte boală parodontală

În lipsa unui tratament adecvat al parodontopatiei în clinica dentară, boala avansează și apar următoarele efecte:

  • în timp distrugerea osului va fi tot mai accentuată
  • se vor expune zonele de furcație radiculară a molarilor. În unele cazuri rămâne doar extracția ca variantă de tratament.
  • gingiile se vor retrage tot mai mult și dinții vor părea mai lungi
  • mișcarea dinților va deveni tot mai sesizabilă și chiar dureroasă
    Pierderea treptată a dinților de multe ori neafectați deloc de carie.

Pentru un diagnostic clar, procedura absolut necesară este sondajul parodontal. Astfel se detectează și se măsoară pungile parodontale. În funcție de rezultate se poate trece la tratament.

Măsuri de prevenție împotriva declanșării bolii parodontale

  • periaj dentar corect
  • folosirea regulată a mijloacelor auxiliare de igienă dentară
  • ața interdentară
  • periuțele interdentare
  • irigatorul bucal
  • controlul periodic în clinica stomatologică
  • igienizarea profesională de către medicul dentist sau parodontolog în clinica stomatologică.

În timpul și după orice tip de tratament parodontal tot acești factori asigură sau împiedică succesul!

dr. Corina Marc
medic dentist, manager general
Paris Dental Clinic

– – –
#proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Sfaturi și recomandări post-operatorii / după intervenții chirurgicale stomatologice, chirurgie dento-alveolară

chirurgie dentara, extractii dentare, chirurgie dento-alveolara, Paris Dental

extracții dentare | odondectomii | intervenții chirurgicale stomatologice

După orice extracție dentară se formează un cheag de sânge care protejează locul extracției și duce la vindecarea zonei. Cu toții am fost copii, am căzut, ne-am lovit, ne-am zgâriat, deci știm că atunci când avem o rană pe piele se formează o crustă pe care dacă o îndepărtăm, apare din nou sângerarea, locul devine dureros și vindecarea este mai lentă. La fel și în cazul unei plăgi post extracționale; această „crustă” trebuie protejată. Astfel în primele 24 de ore după extracția dentară când cheagul de sânge este mai sensibil trebuie să aveți în vedere câteva măsuri de precauție:
– țineți compresa sterilă strâns, 30 de minute
– NU clătiți gura cu apă sau alte lichide, timp de 12 ore
– NU atingeți gingia în zona extracției cu limba
– NU fumați cel puțin o zi
– NU introduceți nimic în plaga post extracțională (scobitori, limbă, degete, alcool etc.).

Pentru dureri moderate în primele 2 zile după extracția dentară sau intervențioa chirurgicală stomatologică, luați un antialgic uzual: Ibufen, Ibuprofen, Nurofen, Reuprofen, Ketonal, Ibusinus, etc.
Pentru dureri mai puternice cu pulsații sau dureri extinse și în zonele învecinate dintelui extras / afectat, vă rugăm să ne contactați clinica dentară / clinica stomatologică și medicul curant.

Dacă aveți întrebări în legătură cu evoluția postoperatorie (sângerare, dureri, febră), sunați la clinica stomatologică / clinica dentară unde ați efectuat tratamentul. Timp de 1-2 zile evitați alimente tari și excesiv de fierbinți sau reci.

dr. Corina Marc
medic dentist, manager general
Paris Dental Clinic

– – –
#chirurgie stomatologică #chirurgie dentară #chirurgie dento-alveolară #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Tratamente endodontice – indicații post tratament

tratamente endodontice Paris Dental Clinic

În cazul în care reconstrucția coronară este provizorie, nu mâncați timp de o oră după tratament, pentru a permite materialului să se întărească.
Dacă pansamentul provizoriu cade în totalitate, vă rugăm să vă faceți o nouă programare la medicul stomatolog curant, cât mai repede.

Până în momentul finalizării tratamentului endodontic / restaurării coronare (plombă sau coroană) evitați masticația exagerată pe dintele tratat, deoarece există riscul fracturării pereților dentari.

Mențineți o igienă orală normală, fără a evita dintele tratat.

Pe tot parcursul tratamentului endodontic pot apărea dureri ale dinților sau, se poate inflama zona învecinată dintelui. O durere moderată este normală, mai ales în primele zile după tratament. Dacă durerea este severă și nu trece după administrarea unui antialgic, sunați la cabinetul stomatologic și discutați cu medicul curant.

Locul unde a fost realizată anestezia poate fi dureros sau sensibil. Tratamentul endodontic este doar o parte din procesul de reabilitare completă a dintelui. În cel mai scurt timp posibil, dintele se restaurează complet, pentru ca tratamentul să fie un succes. În caz contrar riscați să aveți nevoie de repetarea tratamentului sau chiar pierderea dintelui.

După tratament, trebuie să mențineți o igiena orală corespunzătoare și să reveniți periodic la controalele medicale. Primele două controale se fac obligatoriu la 6 și la 12 luni, fiind cele mai importante pentru evoluția cazului. Există situații în care un dinte tratat endodontic nu evoluează favorabil, infecția osoasă nu se vindecă iar dintele poate deveni dureros. În acest caz, de cele mai multe ori, este necesară o nouă intervenție endodontică.

#endodontie #Paris Dental Clinic #tratamente endodontice #clinica dentara #indicatii terapeutice stomatologie

dr. Corina Marc
medic dentist, manager general
Paris Dental Clinic

– – –
#proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Sfaturi pentru purtătorii de aparate dentare ortodontice

aparate dentasre ortodontice fixe

IGIENIZAREA

Aparatele dentare ortodontice fixe se curăță odată cu dinții, de minimum două ori pe zi, cu o periuță de dinți cu duritate medie și o pastă de dinți cu fluor – corespunzătoare vârstei pacientului.

După ce vă periați dinții și după mese, clătiți energic gura cu apă potabilă.
Seara înainte de culcare, suplimentați curățarea prin folosirea periuțelor dentare ortodontice și a apei de gură.

Încercați să mâncați numai în timpul meselor principale și să vă igienizați imediat după servirea mesei. Aceasta este o practică sănătoasă atât pentru organism cât și pentru dinți; în plus, veți fi liniștiți că dinții și aparatul dentar sunt întotdeauna curați.

DIETA
Prima regulă: evitați alimentele dure sau lipicioase, care pot distruge componente ale aparatului și în general sunt și nesănătoase (ex: guma de mestecat, bomboane, caramele, cipsuri, alune, nuci, sticksuri, coaja de pâine)!
A doua regulă: nu mușcați din alimente, ci rupeți / tăiați în bucăți alimentele și le mestecați în zona măselelor!

ÎN CAZ DE DURERE
În urma fiecărei activări a aparatului veți simți tensiuni în dinți. Nu ezitați să luați un analgezic, în doza corespunzătoare vârstei (Ketonal, Nurofen, Algocalmin, Paracetamol). Dacă simțiți că o componentă a aparatului vă zgârie / taie, acoperiți-o cu o bucată de ceară ortodontică și veniți cât mai curând la control.

Controlul periodic se face lunar!

PENTRU PACIENȚI PURTĂTORI DE APARATE ORTODONTICE MOBILE

Aparatele dentare mobile se curăță de două ori pe zi dimineața și seara, după ce v-ați periat dinții. Aparatul se spală deasupra chiuvetei cu o periuța separată și săpun (nu pastă de dinți, e prea abrazivă), și se clătește din abundență. Atenție să nu îl scăpați că se sparge!

În plus, puteți folosi Corega tabs conform prospectului.

Aparatul dentar ortodontic se scoate numai când mâncați și se păstrează în cutiuța lui!

Manevrați aparatul dentar ortodontic numai după ce v-ați spălat pe mâini!

Încercați să mâncați numai la mesele principale și să vă igienizați aparatul dentar ortodontic imediat după. Este sănătos pentru organism și pentru dinți, în plus veți fi liniștit ca dinții și aparatul dentar sunt întotdeauna curați.

Reveniți la control!

Pentru orice întrebări legate de tehnica periajului sau alte mijloace de igienizare vă rugăm sa ne contactați pe Facebook sau prin e-mail:
office@parisdentalclinic.ro


dr. Roxana Cighi
medic dentist, specialist ortodonție și ortopedie dento-maxilo-facială
Paris Dental Clinic

– – –
#aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Tratamentul cariilor dentare incipiente: fără freză, fără anestezie, fără durere

tratament carii dentare incipiente, Paris Dental clinic

Intrăm într-o nouă eră a tratamentului stomatologic.
Acum avem șansa de a trata și elimina cariile incipiente folosind o tehnică nemaiîntâlnită până de curând. Aceasta tehnică elimină nevoia de a utiliza frezelenu provoacă durere și cel mai important, nu distruge țesuturile sănătoase ale dinților.

Important! Această tehnică pentru tratarea cariilor incipiente, se poate aplica numai în cazul cariilor mici, adică atunci când cria se află doar în smalț (stratul exterior al dintelui). În primă fază se observă o pată albă, cretoasă pe dinte, care semnalează o demineralizare smalțului dentar. Cu timpul pata poate deveni maro, culoare care indică evoluția leziunii spre o carie dentară. În aceste prime etape, caria se poate trata fără a îndepărta țesut dentar, deci fără freză, fără anestezie, fără durere! Din momentul în care caria pătrunde în dentină (stratul aflat imediat sub smalț), deoarece aceasta este mai moale, evoluția devine mult mai rapidă și se impune tratamentul clasic.Thanks to our partners, you can find ties online to suit every preference and budget, https://www.swisswatch.is/product-category/richard-mille/rm-37-01/ from budget to top-of-the-range super stylish models.

Până acum în aceste cazuri existau două variante de tratament:
– Fluorizarea cariei –  nu este intotdeauna eficienta;
 Obturarea (plombarea) – sacrifică porțiuni de țesut dentar sănătos și inevitabil, mai devreme sau mai târziu, va fi nevoie de reintervenții asupra dintelui.

Astăzi leziunile dentare provocate de cariile dentare incipiente se pot sigila prin aplicarea succesivă a unor substanțe în zona afectată.

Avantaje pentru procedura de tratament a cariilor incipiente prin sigilare:
– se stopează evoluția leziunii carioase
– se conservă zonele neafectate ale dintelui
– suprafața are aspecul smalțului sănătos. Aceasta metodă poate fi utilizată și pentru a trata „petele albe” cariogene rezultate după îndepartarea bracket-urilor;
– se prelungește durata de viață a dintelui;
– tehnica elimină durerea (fără a utiliza vreun anestezic) și anxietatea pacienților față de frezele dentare;
– tratament simplu, în cadrul unei singure ședințe.

dr. Corina Marc
medic dentist, manager general
Paris Dental Clinic

– – –
#carii dentare #tratament carii dentare #plomă carie dinți #obturații carii dentare #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Despre bruxism

bruxism, gutiere de bruxism, Paris Dental Clinic

Se spune despre stres că este o epidemie a secolului în care trăim. Deși, în cantități moderate, este esențial supraviețuirii noastre și are un efect benefic, motivator, atunci când este prezent în exces, poate genera o multitudine de probleme de sănătate.

Este surprinzător pentru unii modul in care psihicul, prin intermediul stresului, are efecte asupra fizicului uman, dar este și mai surprinzător că și dantura poate fi afectată de stresul in exces.

Bruxismul este o tulburare care se caracterizează prin scrâșnirea involuntară a dinților. În timp, produce leziuni dentare permanente, prin abrazarea dinților și dureri articulare. Se manifestă de cele mai multe ori noaptea, în timpul somnului, dar și pe durata zilei.

efectele bruxismului
Efectele bruxismului

Atunci când se manifestă noaptea, în somn, este “descărcarea” acumulării de stres, iar în timpul zilei, se poate produce când suntem foarte concentrați sau cand depunem un efort fizic intens.

Bruxismul provoacă lent, dar sigur, leziuni ireversibile. Iniţial, leziunile apar la nivelul dinților cu primele fisuri localizate în smalț, apoi treptat, din cauza forțelor prea mari, smalțul se subțiază și în final dentina este expusă. Smalțul este practic un strat protector al dintelui. După pierderea smalțului dinților, dentina fiind mult mai moale, procesul avansează rapid. În continuare modifică forma, prin tocirea dinților laterali și frontali. Ca semn al traumei ocluzale, se retrage și gingia. Efectul acestor modificări este apariția senstibiliății la rece, dulce, acru.

În cele din urmă, apar dureri în zona urechii, la nivelul articulației temporo-mandibulare, dureri de cap și mărirea volumului muschiului maseter.

efectele bruxismului
Dantură afectată de bruxism

Pentru a preveni aceste leziuni, pacienții trebuie să adopte un tratament special prin purtarea unor gutiere de bruxism speciale pentru această afecțiune.

gutiera bruxism
Gutieră pentru bruxism

Gutierele de bruxism se confecționează individualizat, în funcție de fiecare caz în parte și au rolul de a relaxa musculatura și de a diminua trauma. Daca bruxismul este cauzat și datorită contactelor dentare necorespunzatoare, acestea se corectează înaintea aplicării gutierei de bruxism, respectiv în perioada în care aceasta este purtată.

dr. Corina Marc
medic dentist, manager general
Paris Dental Clinic

– – –
#bruxism #gutiere bruxism #tratament bruxism #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

În ce constă detartrajul cu ultrasunete

Ce este tartrul?

Periajul zilnic nu este suficient pentru menținerea sănătății gingiilor și a dinților. Tartrul dentar apare în urma mineralizării plăcii bacteriene insuficient îndepărtate. Tatrul are o culoare alb-gălbuie până la brun; poate fi localizat deasupra gingiei, unde este mai ușor de depistat de către pacient sau/ și sub nivelul acesteia.

Tatrul se poate forma pe toți dinții, dar este întâlnit cu preponderență pe suprafața linguală a grupului frontal inferior (in spatele incisivilor) și pe suprafața vestibulară (dinspre obraz) a molarilor superiori.

Probleme cauzate de tartru

Periajul dentar deficitar și neefectuarea unui detartraj cu ultrasunete cel puțin o dată pe an poate conduce la depozitarea tartrului dentar pe dinții tăi. Pe lânga depunerile cu textură aspră, tartrul  determină și un miros neplăcut al respirației

Cel mai grav lucru însă, nu este că prietenii se vor îndepărta de tine din cauza respirației urât mirositoare, ci faptul că în timp, tartrul neînlăturat prin detartraj cu ultrasunete, poate duce la boli ale cavității bucale. 

Tartrul dentar este un factor iritativ al gingiei, motiv pentru care se produce gingivita bacteriană. Dacă nu se tratează la o clinică dentară, aceasta evoluează prin retracția gingiei și apariția bolii parodontale. Odată cu gingia, se retrage și suportul osos al dinților și apare mobilitatea dentară (dinții încep să se miște) și apoi pierderea permanentă a dinților.

Prevenția

Efectuarea controlului periodic la clinica dentară și a detartajului la 3, 6 sau maximum 12 luni, în functie de necesitățile fiecăruia, sunt deosebit de importante pentru prevenirea pierderii, aparent inexplicabile, a dinților.

Detartajul cu ultrasunete este o procedură simplă, nedureroasă, urmată de un periaj profesional și, acolo unde este cazul, igienizare cu air flow – un aparat care îndepărtează restul microparticulelor, împreună cu colorațiile dentare produse de alimente, ceai, cafea sau țigări.

https://www.high-endrolex.com/45

După detartajul cu ultrasunete, dinții pot fi o perioadă sensibili la rece sau la dulce, motiv pentru care se recomandă utilizarea unei paste de dinți desensibilizante.

dr. Corina Marc
medic dentist, manager general
Paris Dental Clinic

 

– – –

#proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

 

Sigilarea dentară, ca măsură de prevenție a cariilor

sigilare dentara la Paris Dental Clinic

Sigilarea dentară reprezintă o măsură de prevenție a cariei asupra dinților, în special recomandată copiilor, adolescenților și de ce nu, aduților care prezintă risc de cariere a dinților. Sigilarea dentară este o manoperă simplă, nedureroasă, rapidă și eficientă pentru pacienții care doresc să-și păstreze dantura sănătoasă. În urma inspecției clinice asupra dinților, medicul stomatolog poate stabili tipul de sigilare necesar pentru fiecare pacient.

sigilare dentara, cabinet  stomatologie, Paris Dental Clinic

Tipuri de sigilare dentară

Dacă vorbim despre un dinte perfect sănătos, cu un relief accentuat brăzdat de multe șanțuri și gropițe însă fără carii, vorbim despre o sigilare simplă, unde clinicianul face o curățare profesională a suprafeței vizate, pregătește dintele pentru sigilare prin aplicarea unor substanțe și la final, aplică materialul sigilant.

Dacă vorbim despre sigilarea unui dinte aparent sănătos, întreg, dar cu mici puncte colorate ori gropițe accentuate, vorbim despre o sigilare lărgită unde, pe lângă etapele mai sus menționate, intervine și o freză specială care îndepărteză foarte putin din țesutul infestat / colorat. În acest caz vorbim despre sigilare lărgită.

Pentru ambele cazuri prezentate mai sus, materialele folosite ca sigilant pot fi aceleași. Rămâne la latitudinea medicului să aleagă materialul în funcție de cerințele pacientului și situația clinică a acestuia. Se pot utiliza materiale cu eliberare de fluor, materiale care imită perfect dintele sau materiale colorate cu sclipici, mai atractive pentru cei mici (roz, verde, albastru). Este important ca sigilările să fie făcute la timp, chiar din momentul în care erup molarii definitivi la copii, undeva în jurul vârstei de 6 ani, pentru a evita apariția cariilor.

sigilare dentara, cabinet  stomatologie, Paris Dental Clinic

Dinți care trebuie supuși sigilării dentare

Nu toți dinții ar trebui să fie sigilați. Dinții de lapte nu necesită această manoperă, ci doar controale periodice de monitorizare a riscului de apariție a cariilor. Grupul țintă îl reprezintă primele două măsele definitive și premolarii, în special atunci când aceștia prezintă un “relief accidentat”, unde pot rămâne alimente inclisiv după un periaj corect.

Durata unei sigilări dentare

Durata unei sigilări dentare depinde de mai mulți factori printre care:

– igiena pacientului,
– tipul ocluziei și
– alimentația.

O sigilare dentară corectă poate rezista până la cațiva ani, dacă se respectă o igienă bună indicată de medic. Este important ca sigilările să fie ținute sub observație la interval regulat de timp, prin vizita la stomatolog. Medicul poate stabili dacă s-a păstrat integritatea, dacă mai este necesară adaugarea de material sau îndepartarea, lui fără consecințe asupra dinților.

Sigilarea dentară rămâne una dintre manoperele cele mai simple și nedureroase dar cu un rol major pentru o sănătate orală bună.

dr. Corina Marc
medic dentist, manager general
Paris Dental Clinic

– – –
#prevenție carii dentare #proteze dentare #protetică dentară #detartraj cu ultrasunete #profilaxie dentară #aparate dentare #aparate ortodontice #ortodonție #albire dentară #fațete dentare #fațete eMax #estetică dentară #implanturi dentare #implantologie #obturații #plombe #inlay/onlay/overlay # #stomatologie Cluj #cabinet stomatologic Paris Dental Clinic #clinică stomatologică Paris Dental Clinic

Igiena orală

Recomandări pentru o igienă orală corectă

În completarea periajului trebuie să folosim și mijloacele auxiliare de igienă orală pentru indepărtarea plăcii bacteriene din spațiile unde periuța nu poate ajunge.

Pentru performanță maximă, recomandăm utilizarea urmatoarelor tehnici: 

1. Periajul dentar

periajul dentar - Paris Dental Clinic

Periuțele dentare sunt de 3 tipuri:
– HARD, care au un efect nociv asupra smalțului și a gingiei;
– MEDIUM, recomandate în majoritatea cazurilor;
– SOFT, sunt mai delicate având perii mai moi .

2.  Dușul bucal

dusuri bucale

3. Periuțele interdentare

periute interdentare

Dușul bucal și periuțele interdentare sunt utile pentru igienizarea:
– spațiilor interdentare;
– lucrărilor protetice (coronițe / punți);
– în jurul implanturilor;
– aparatelor ortodontice.

4. Ața dentară

utilizarea atei dentare - Paris Dental

Cum se utilizează ața dentară?
– se înfășoară aproximativ 45 cm de fir de mătase pe degetele medius ale celor 2 mâini cu firul bine întins, se folosește policele și arătătorul pentru a ghida firul interdentar;
– se lasă aproximativ 1,5- 2 cm între cele 2 degete;
– se introduce ușor între doi dinți;
– se curbează firul în forma literei C, corespunzător formei dintelui;
– cu mișcări verticale dinspre gingie spre dinte se îndepărtează resturile alimentare;
– după igienizarea a două fețe dentare față-n față se folosește o altă porțiune curată a aței dentare.

dr. Corina Marc
medic dentist, manager general
Paris Dental Clinic